Educație

Şcoală pentru părinţi organizată de psihologii de la CJRAE. Cine vrea să se înscrie?

Ziarul de Vrancea
18 mai 2014 1716 vizualizări
Psihologii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională doresc să educe părinţii pentru a îmbunţăţi comunicarea acestora cu proprii copii şi a şti cum să intervină în situaţii limită u de altfel, părinţii sunt consideraţi realii vinovaţi pentru apariţia depresiei în cazul copiilor

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Vrancea  demarează de astăzi un interesant şi foarte util curs pentru părinţi intitulat “Şcoala părinţilor”. Cursul este alcătuit din 4 module a cate 1,30 h însumând un număr total de 6 de ore şi se adresează tuturor părinţilor interesaţi de îmbunătăţirea relaţiilor de comunicare în mediul familial şi eficientizarea unor comportamente adecvate în relaţia cu copiii. Decizia de a organiza un astfel de curs vine pe fondul problemelor care sunt depistate la elevi în urma aplicării chestionarelor specifice activităţii consilierilor şcolari, unii dintre aceştia ajungand chiar la gesturi extreme. Este cazul petrecut în urmă cu două săptămani cand două eleve de la Şcoala 3 din Focşani, aflate la varsta adolescenţei, au ameninţat că se aruncă de pe un bloc acuzand agresivitatea părinţilor. De altfel, una dintre cele două eleve a refuzat să mai meargă acasă, chiar şi după cinci zile petrecute într-un centru al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vrancea. Consilierii şcolari sunt de părere că este nevoie de consilierea în primul rand a părinţilor, aceştia fiind consideraţi vinovaţii direcţi pentru ajungerea în asemenea situaţii. Prin urmare, părinţii care doresc să urmeze acest curs se pot înscrie la numărul de telefon 0721. 256 366.  Cursul este gratuit iar pentru început sunt disponibile 24 de locuri. Activităţile se vor desfaşura în incinta Grădiniţei nr. 2 din Focşani, cu sediul în strada Alecu Sihleanu nr.6, în fiecare joi, începând cu ora 17.30.

Ce le recomandă consilierii şcolari părinţilor

Încă din primii ani de viaţă, părinţii sunt principalii factori care contribuie la  educarea şi dezvoltarea copiilor din punct de vedere comportamental. „Este bine ca familia să acorde o atenţie deosebită rolului pe care-l are pentru a nu se crea premisele apariţiei depresiei, stimei de sine scăzute, anxietăţii generalizate la copil sau blocării comunicării între ei şi copii”, transmit reprezentanţii CJRAE. Aceştia recomandă ca părinţii să aibă o atitudine suportivă şi activă în relaţia pe care şi-o construiesc cu propriul copil mergându-se pe găsirea de soluţii şi pe rezolvarea problemei. Exercitarea  controlului în direcţia dorită trebuie făcută întotdeauna într-o manieră motivantă, astfel încât obţinerea unor rezultate şcolare dezirabile să nu constituie o povară. Un aspect foarte important în educaţie este şi mediul cu care copilul interacţionează pe parcursul dezvoltării sale. Însuşirea unui comportament se va face progresiv, oferindu-i timpul necesar asimilării noilor experienţe, într-un cadru care să-i ofere permanent copilului sentimentul de siguranţă şi dragoste. „Este de preferat ca actul comunicării să reprezinte o conduită constantă, părinţilor recomandandu-li-se să fie preocupaţi de cunoaşterea opiniilor copiilor în legătură cu o anumită situaţie, să ştie cum gândesc aceştia şi astfel să poată să intervină într-un timp optim pentru clarificarea sau consilierea de care aceştia au nevoie. De asemenea, este bine ca părinţii să transmită informaţiile într-un mod realist şi sincer, dezvăluind copilului, deopotrivă, atât aspectele pozitive, cât şi dificultăţile pe care le poate întâmpina la un moment dat. Exigenţele exagerate manifestate de părinti sau profesori asupra copiilor pot conduce la dezvoltarea unor stări de tensiune, irascibilitate sau agresivitate care favorizează scăderea încrederii şi în cele din urmă eşecul”, mai spun psihologii CJRAE. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.