Educație

“Micii grădinari”, în acţiune la Grădiniţa 1 Focşani

Ziarul de Vrancea
14 mai 2014 731 vizualizări
Plecand de la deviza că “Suntem ceea ce mancăm, dar mancăm ceea ce plantăm”, preşcolarii Grădiniţei 1 Focşani şi-au dorit să aibă o grădină plină de legume bio şi au ieşit zilele trecute la plantat

Acţiunea reprezintă, de fapt, cea de-a treia activitate din cadrul proiectului de educaţie pentru sănătate intitulat “Mesagerii sănătăţii”, iniţiat de directorul unităţii, Lucica Drăstaru, cu scopul de a învăţa atat preşcolarii cat şi părinţii acestora să se hrănească sănătos. Activitatea denumită “Micii grădinari” a fost coordonată de educatoarele Mirela Enache, Rodica Trifan, Cornelia Hanga şi Geanina Dinu. “Astfel de activităţi au un impact pozitiv asupra preşcolarilor din gradiniţă, aceştia înţelegand cat de important este să consume fructe şi legume cat mai naturale. Pentru aceasta cei mici s-au asigurat că plantand şi îngrijind propria gradină de legume, vor culege şi vor manca roade sănătoase”, transmit oficialii  Grădiniţei 1. “Mesagerii sănătăţii” este un proiect pe care unitatea focşăneană de învăţămant preşcolar l-a iniţiat la începutul acestui an cu scopul de a schimba mentalităţi în ceea ce priveşte alimentaţia copiilor. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.