Educație

Elevii CNC au petrecut Paştele cu prietenii de la Centrul “Sfanta Maria”

Ziarul de Vrancea
23 apr 2014 408 vizualizări
Elevii Colegiului Naţional “Al. I. Cuza” implicaţi în proiectul “A doua şansă pentru viaţă” au fost marţi, în a treia zi de Paşte, la Centrul “Sfanta Maria” din Goleşti, unde au organizat un grătar în aer liber.

Cu sprijinul profesoarelor Teodora Bentz, Loredana Diac, Alina Maiereanu şi Constanţa Coatu, care au avut  grijă să nu lipsească de pe masa tinerilor simbolurile de Paşte: pasca, ouăle vopsite, cozonacul şi iepuraşii de ciocolată, tinerii au petrecut cateva ore deosebite. “Cei de la Centru au fost, parcă, mai prietenoşi ca niciodată, lăsând să se vadă nevoia lor de afecţiune. Aproape că îşi doreau să fie mângâiaţi şi ţinuţi în braţe, în timp ce mirosul de mici, cârnaţi, pui făcuţi la grătar le amintea de familie. Unii dintre ei au recunoscut că părinţii n-au mai trecut să-i vadă de ani de zile sau că nu au mai fost invitaţi să meargă acasă de mult timp.”, transmit reprezentanţii Colegiului “Cuza”. Proiectul “A doua şansă pentru viaţă” a pornit în urmă cu 8 ani, iar de atunci se menţine în viaţă prin implicarea elevilor CNC. “Nu ştiu dacă darurile noastre de Paşte au fost cele mai mari bucurii. Eu cred că vizita în sine este cel mai mare cadou ce se poate face acestor tineri, care suferă de singurătate. Ei leagă foarte uşor prietenii şi păstrează vie amintirea voluntarilor ce le bat la poartă. Pentru tinerii de la Centrul “Sfanta Maria” se pare că timpul stă în loc şi doar noi, cei sensibili la suferinţa lor, putem face minunea de a-i da, din când în când, o culoare luminoasă”, a declarat Loredana Diac, una din profesoarele coordonatoare ale proiectului. (Z.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.