Educație

Janine Vadislav şi "Omul negru" al vechiului Focşani

Silvia Vrînceanu
17 apr 2014 1646 vizualizări
Jurnalista Janine Vadislav şi-a pus semnătura pe o nouă carte, un volum de povestiri inspirate din vechiul Focşani

Volumul "Omul negru" este a şasea carte a celei cunoscute vrancenilor mai degrabă ca jurnalist şi corespondent la Prima TV. Cartea a apărut la Editura Terra din Focşani, luna aceasta, iar editorul Costică Neagu spune că cititorul are parte de "o proză de atmosferă, de instrospecţie, care configurează imaginea amplă şi clară a unui oraş de altădată, cu oameni veniţi din locuri şi culturi diferite". Janine Vadislav, care ne-a oferit o carte pentru biblioteca redacţiei ZdV, spune că a readus la viaţă o lume dintr-un alt Focşani, în care au trăit bunicii şi părinţii nostri, o lume care astăzi nu şi-ar mai găsi rostul. "Am readus la viaţă o parte din spiritul acelor focşăneni, unii dintre ei cu adevărat speciali prin felul de a fi, a gândi, a trăi, dar şi refugiaţi din perioada celui de al Doilea Război Mondial, care au lăsat tot ce au avut, rude, prieteni, în Bucovina de Nord, în ţinutul Herţei, Basarabia ori Polonia. Personajele mele au ca punct de pornire persoane reale, pe care le-am cunocut bine, dar care nu mai sunt printre noi.", spune autoarea. De ce "Omul negru?". "Din credinţa că „omul negru” este umbra care ne însoţeşte de la venirea pe lume. Omul negru este, în egală măsură, un Însoţitor şi un Înger păzitor", adaugă autoarea. Cartea va fi lansată după sărbători pentru cititorii, admiratorii şi colaboratorii Janinei Vadislav, a cărei semnătură o puteţi citi din cand în cand şi în ziarul nostru. Cum la ora actuală nicio librărie locală nu are pe rafturi cărţi ale autorilor vranceni, cel mai probabil volumul va putea fi găsit la Biblioteca Judeţeană. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.