Educație

2014, ultimul an în care dascălii s-ar putea titulariza conform art 253

Ziarul de Vrancea
6 apr 2014 7519 vizualizări
Mai sunt doar 2 săptămani pană la titularizarea conform prevederilor art 253 din Legea 1/2011, iar cadrele didactice vrancene nu ştiu dacă vor beneficia de acesta sau nu u directorii de şcoli, care trebuie să ia decizii în CA-uri, nu ştiu nici eu cum vor proceda u deşi a fost declarat neconstituţional, liderii de sindicat sunt de părere că acest articol va rămane în vigoare pentru acest an

Deşi declarat neconstituţional, articolul 253 din Legea Educaţiei Naţionale ar putea fi aplicat şi luna aceasta cand în şcoli sunt programate şedinţe ale consiliilor de administraţie în care dascălii se mai pot titulariza conform prevederilor acestuia. Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată pe site-ul propriu în data de 27 februarie 2014 dar şi în Monitorul Oficial în data de 3 aprilie 2014. Potrivit articolului 253 din Legea Educaţiei Naţionale, nr.1/2011, cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursuri de titularizare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, iar mai apoi 2012 (printr-un ordin de ministru), care au obţinut cel puţin nota 7,00 şi au ocupat un post sau o catedră devin titulare în sistemul de învăţămant preuniversitar dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiţii: se certifică viabilitatea postului sau a catedrei şi consiliul de administraţie al şcolii este de acord. De prevederile acestui articol, în şcolile vrancene s-au titularizat în ultimii ani mai multe cadre didactice. Cei mai mulţi candidaţi au fost la mana directorilor, care au declarat după bunul plac dacă posturile sunt sau nu viabile. „Prevederile art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 1/2011 instituie condiţiile generale care trebuie îndeplinite cumulativ de cadrele didactice netitulare calificate pentru a deveni titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar. O asemenea reglementare instituie, în realitate, o modalitate de dobândire a calităţii de titular în învăţământul preuniversitar contrară principiilor pe care legea le instituie pentru titularizare, precum şi regimului juridic pe care legea îl circumscrie noţiunii de „titular” în învăţământ”, se arată în motivarea Curţii Constituţionale.

Titularizarea cu acest articol, considerată discriminatorie

„Astfel, în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, se creează o discriminare în ceea ce priveşte ocuparea posturilor în învăţământul preuniversitar, în sensul că, pentru o anumită categorie de persoane - cadrele didactice netitulare calificate care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional unic de titularizare, care au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un post/o catedră aceasta se realizează doar pe baza certificării viabilităţii postului şi acordului consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ respective. (...) Curtea constată că normele de lege criticate în prezenta cauză sunt discriminatorii, întrucât permit recunoaşterea calităţii de titular în învăţământul preuniversitar într-o altă modalitate decât concursul, la care sunt obligate să se supună toate celelalte persoane care vor să acceadă la posturile didactice ca titulari. De asemenea, noţiunea de „viabilitate a postului/catedrei”, utilizată în textul de lege criticat, are un caracter vădit imprecis, în timp ce instituirea condiţiei acordului consiliului de administraţie al şcolii deschide calea arbitrarului şi subiectivismului în domeniu. În consecinţă, prin reglementarea confuză, se creează dificultăţi în planul interpretării şi aplicării. Faţă de cele expuse, Curtea constată că dispoziţiile art. 253 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 1/2011 sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie” se mai arată în motivarea Curţii Constituţionale.

Zeci de dascăli ar putea beneficia şi anul acesta de articolul 253

Cu toate acestea, şi în acest an cadrele didactice s-ar putea titulariza conform prevederilor articolului 253 din Legea Educaţiei Naţionale. Explicaţiile ne sunt oferite de liderii organizaţiilor sindicale din învăţămantul vrancean, cu atat mai mult cu cat federaţiile din învăţămant au cerut ministrului Educaţiei lămurirea situaţiei. „FSE „Spiru Haret“ a cerut MEN să găsească o soluţie astfel încât angajaţii din învăţământ care urmau să se titularizeze conform actualelor prevederi ale Metodologiei - cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2014 – 2015, să poată, în continuare, să ocupe posturi titularizabile. Cu siguranţă Ministerul Educaţiei va veni în sprijinul cadrelor didactice care şi-au pregătit anul acesta dosarele pentru titularizare în baza prevederilor acestui articol pentru că ar fi o măsură discriminatorie faţă de aceştia, avand în vedere că sunt cadre care s-au titularizat în anii anteriori conform prevederilor articolului 253. Rămane de văzut ce va fi de anul viitor”, ne-a declarat Paula Roşcan, preşedintele SIP-FEN Vrancea. Elaborarea unui ordin de ministru care să reglementeze această situaţie aşteaptă şi FSLI. „ Este timp suficient pentru ca Ministerul Educaţiei să aducă lămuriri în această problemă. Sunt etape în calendarul mişcării personalului didactic care trebuie respectate. Acest articol era discutabil în sensul că era discriminatoriu. Unele titularizări se făceau pe baza unor criterii precum posibilităţi de navetă, viabilitatea postului, dar şi în baza unor simpatii. Dacă MEN ar sări peste această etapă din calendar ar rămane posturi fără oameni şi invers, oameni fără posturi”, ne-a spus liderul SLI Vrancea, Emil Tudor.

Prevederile art 253 devin nule la 45 de zile de la publicarea în MO

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), profesoara Vasilica Zaharia spune că deocamdată nu ştie ce să le transmită directorilor de şcoli. „Aşteptăm un ordin de ministru care să reglementeze metodologia de mişcare a personalului didactic. Cred că pană pe 24 aprilie cand sunt programate consilii de administraţie în şcoli, este timp suficient. Eu cred că oamenii sunt îngrijoraţi, dar nu ţine de competenţa noastră să luăm o decizie. De îndaţă ce se va lua una, o vom comunicat în şcoli”, ne-a declarat  şefa IŞJ, Vasilica Zaharia. Decizia Curţii Constituţionale îşi face efectul la 45 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial, moment în care dispoziţiile art. 253 alin. (1) se suspendă. În acest timp MEN trebuie să le pună în acord cu prevederile Constituţiei. După aceste 45 de zile, textul este abrogat, ceea ce va însemna că etapa de mobilitate din calendarul mişcării personalului didactic nu se mai poate desfăşura. „Aceasta nu înseamnă că  sunt afectate cadrele didactice care au beneficiat de aceste dispoziţii în anii anteriori – toţi cei titularizaţi deja în baza lui 253 îşi păstreaza statutul”, ne-a mai spus lidera SIP-FEN Vrancea, Paula Roşcan. Numărul cadrelor didactice care s-au titularizat conform prevederilor acestui articol este de cateva zeci pe an. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Emil Lucaciu, acum 3665 zile, 9 ore, 19 minute, 50 secunde
O mica corectura: beneficiau, de acest artocol, si cei cu note din 2013.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.