Educație

Un Logan şi o Skoda au ajuns cu roţile în sus pe E 85

Dan Chiriac
5 apr 2014 2047 vizualizări
Trei persoane, între care şi doi soţi, au fost răniţi în urma accidentului de vineri dimineaţă

Două accidente aproape similare au avut loc pe şoseaua E85, între localităţile Haret şi Pufeşti, în mai puţin de 24 de ore. Două maşini au ajuns cu „roţile în sus” după ce şoferii au pierdut controlul volanului. Cel mai grav incident a avut loc vineri dimineaţă. Astfel, în jurul orelor 10.15, Gheorghe Ruşanu, 73 ani, din Bucureşti, aflat la volanul unei Dacii Logan, s-a răsturnat pe camp, la Pufeşti. „În timp ce se deplasa pe direcţia Adjud-Focşani, pe fondul neatenţiei în conducere, conducătorul auto a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat pe camp, în partea dreaptă a sensului de mers”, ne-a spus comisarul şef Adrian Huzum, de la Circulaţie. În urma impactului, şoferul a suferit răni grave, dar soţia sa a scăpat mai uşor. Cei doi se îndreptau către Bucureşti, iar poliţiştii cred că şoferul a adormit la volan. Al doilea accident s-a produs la Haret. Din verificări a rezultat că Mihaela Simona P., 38 ani, din Brăila, în timp ce conducea o Skoda, pe fondul neatenţiei, a pierdut controlul direcţiei şi a ieşit în afara părţii carosabile, unde s-a răsturnat. În urma accidentului conducătoarea auto a fost rănită uşor. În ambele cazuri cercetările poliţiei continuă. Poliţiştii de la Rutier au întocmit şi un dosar penal unui tanăr care s-a urcat la volan fără permis. Astfel, pe DN2D în Boloteşti, poliţiştii l-au depistat pe Dorică S., 31 ani, din Păuleşti, în timp ce conducea o Dacia Logan, fără a avea permis de conducere. La control, tanărul a prezentat un permis fals. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
nick, acum 3666 zile, 10 ore, 15 minute, 9 secunde
Referitor la primul accident,cred ca Adrian Huzum si-a batut joc de voi.Accidentul,la care am ajutat si eu,a avut loc pe directia Focsani-Adjud,intre loc.Haret si Pufesti pe partea drapta a directiei citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.