Educație

ATASAMENT!!! Premii pentru micii matematicieni de la concursul “Adolf Haimovici”

Ziarul de Vrancea
3 apr 2014 1680 vizualizări
Elevii de la tehnic, speriaţi de dificultatea subiectelor

Cei peste 50 de elevi vranceni care au obţinut premii şi menţiuni la faza judeţeană a Concursul de matematică aplicată “Adolf Haimovici” au fost premiaţi ieri la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Festivitatea a fost deschisă de un grup de elevi ai Liceului de Arte care au interpretat la chitară şi vioară melodii cunoscute. Etapa judeţeană de anul acesta s-a bucurat de un număr constant de participanţi la majoritatea profilurilor, mai puţin la filologie şi la tehnic. “Mă bucur că vă place matematica, pentru că unora nu le cam place, şi mă bucur că-i revăd pe unii dintre dumneavoastră care au fost premiaţi şi anul trecut”, a spus inspectorul şcolar general Vasilica Zaharia. Elevii premiaţi au primit, de la inspectorul de specialitate din cadrul IŞJ, diplome, iar cei calificaţi la faza naţională au fost cadorisiţi şi cu culegeri de exerciţii de matematică. “Avem diplome mai multe, cărţi mai puţine”, a precizat de la început inspectorul Daniela Sîrghie, care a remarcat numărul constant al elevilor participanţi la profilul ştiinţe. “Sunt în principal elevi care merg mai departe la medicină şi care au înţeles că matematica îi ajută să gandească logic şi să fie organizaţi în tot ceea ce fac în viitor”, a mai spus Daniela Sîrghie. Membră a comisiei judeţene a concursului, profesoara Tanţa Cristea de la Colegiul “Ion Mincu”, responsabilă de profilurile tehnic, uman şi ştiinţe, şi-a exprimat regretul că tot mai puţini elevi de la tehnic mai sunt interesaţi de acest concurs. “Cred că i-au speriat subiectele pe elevii de la acest profil, care sunt din ce în ce mai dificile. Însă rezultatele poate nu se văd acum, dar cu siguranţă se vor vedea la examenul de admitere la facultate”, a afirmat profesoara Tanţa Cristea. Elevii care au obţinut premiul I s-au calificat la faza naţională a Concursului de matematică aplicată “Adolf Haimovici” care va avea loc la Iaşi. O parte dintre aceştia s-au calificat şi la faza naţională a olimpiadei de chimie care va avea loc în acelaşi oraş. Numele tuturor premianţilor se află într-un document ataşat pe site-ul Ziarului de Vrancea. (M. VLĂDESCU)


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.