Educație

Academicianul Eugen Simion vine la lansarea dicţionarului scriitorilor

Mihai Boicu
24 mar 2014 771 vizualizări
Scriitorul vrancean Petre Abeaboeru va lansa joi primul volum “Constelaţiile literare vrancene”, un dicţionar al scriitorilor, poeţilor şi publiciştilor din Vrancea, apărut cu sprijinul Centrului Cultural Judeţean

 În acest prim volum sunt cuprinşi scriitori vechi, consacraţi, de la Varlaam încoace, cum ar Duiliu Zamfirescu, Alexandru Vlahuţă, Simion Mehedinţi, Liviu Ioan Stoiciu, Varujan Vosganian,  cei care au publicat mai multe opere în parcursul lor literar, membrii Uniunii Scriitorilor şi conducătorii de cenacluri. Pană la finalul anului va fi lansat şi volumul doi al dicţionarului, dedicat scriitorilor tineri, care va fi urmat de un volum în care vor fi menţionaţi publiciştii locali, după cum ne-a declarat autorul. În volum sunt prezentaţi 120 de oameni ai literelor, însă Petre Abeaboeru are în lucru alte 270 de biografii pentru al doilea volum. Aici vor fi incluse şi două nume care au fost omise dintr-o eroare administrativă din acest prim volum. Aşa cum este normal pentru un asemenea demers, iniţiativa a starnit şi oarece nemulţumiri şi discuţii prin scriitorimea locală, însă autorul declară că are intenţii bune şi doreşte ca demersul să continue în mod profesionist şi onest. Dicţionarul va fi lansat la Biblioteca Judeţeană “Duiliu Zamfirescu”, joi, de la ora 11.00, iar unul dintre invitaţii evenimentului va fi academicianul Eugen Simion, fostul preşedinte al Academiei Romane. Pe langă acesta, vor fi veni la lansarea primului volum al “Constelaţiilor literare vrancene” reprezentanţi ai autorităţilor locale, scriitori şi publicişti din Vrancea. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.