Educație

Mărţişoare inedite pentru doamnele Colegiului “Mincu”

Ziarul de Vrancea
5 mar 2014 570 vizualizări
Elevii claselor a IX-a C şi a X-a E a Colegiului Tehnic “Ion Mincu” din Focşani s-au reunit zilele trecute într-un atelier de lucru având la bază tehnica răsucirii hârtiei.

Atelierul s-a desfăşurat în cadrul proiectului “Tradiţii şi obiceiuri din Vrancea”, derulat în parteneriat cu Ateneul Popular “Maior Gh. Pastia”, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Direcţia pentru Sport şi Tineret. Odette Irimia, de la Ateneul Popular, i-a iniţiat pe elevi în arta modelării hârtiei în scopul creării de felicitări pe care le vor oferi domnişoarelor şi doamnelor profesoare din colegiu cu ocazia zilei de 8 Martie. “Prin acest atelier s-au urmărit stimularea creativităţii, dezvoltarea abilităţilor de relaţionare şi de comunicare a gândurilor, sentimentelor prin limbajul artistic. Participanţii au manifestat interes faţă de activitate, au relaţionat, au legat prietenii”, a precizat profesoara de limba romană Voicuţa Voicu. Atelierul de lucru al elevilor Colegiului “Ion Mincu” s-a caracterizat prin imaginaţie, frumuseţe, bucurie şi emoţie, după cum ne-au spus chiar elevii. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.