Educație

Sindicatele din Educaţie, acuzate că maraie “din cand în cand, de decor”

Ziarul de Vrancea
28 feb 2014 2372 vizualizări
Profesoara de limba romană Daniela Plăiaşu, de la Colegiul Naţional "Unirea", i-a cerut explicaţii liderului SLI de ce nu a reacţionat la adresa IŞJ potrivit căreia în acest an nu mai acordă gradaţii de merit. Profesorii sunt nemulţumiţi de sarcinile numeroase care trebuie realizate în timpul lor liber, fără să fie remuneraţi. "Cand am intrat eu în învăţămant erau doamne cu blănuri, iar acum ne îmbrăcăm de la second hand. Am acceptat salarii mizerabile... Demnitatea, curajul şi riscul se învaţă,” a comentant profesoara Plăiaşu, în asentimentul colegilor care cotizează la Sindicat

Şedinţa de ieri a Sindicatului Liber din Învăţămant Vrancea, convocată pentru a aproba bugetul pentru anul în curs, a constituit un lung şir de acuze şi nemulţumiri la adresa celor care păstoresc sistemul de învăţămant. Nici proprii lideri nu au scăpat de acuze şi apostrofări că ar fi "bătut palma" cu mai marii învăţămantului. Startul a fost dat de profesoara Daniela Plăiaşu de la Colegiul Naţional “Unirea” din Focşani, care a acuzat liderii de sindicat de la nivel central că nu iau atitudine împotriva discriminării cadrelor didactice cărora, prin modul de finanţare per capita, li se refuză dreptul la perfecţionare. De asemenea, profesoara l-a întrebat pe liderul SLI de ce nu a reacţionat la adresa pe care Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a trimis-o în unităţile de învăţămant conform căreia anul acesta nu mai acordă gradaţii de merit. “Noi, sindicatele, nu spunem decat linişte şi mai maraim, aşa, de decor”, a spus Daniela Plăiaşu. Luate în colimator au fost şi şefele Inspectoratului Şcolar Judeţean care nu au gestionat corespunzător modul de acordare a gradaţiilor de merit, astfel încat anul acesta singurul premiul financiar al cadrelor didactice la Vrancea nu va mai fi acordat. “Eu nu înţeleg de ce sindicatul nu atacă niciodată o lege la Curtea Constituţională. Este jalnic, aşa cum şi această gradaţie de merit este o porcărie. Pentru aceasta s-a creat o Daciadă. Nu ne interează că a fost perioadă preelectorală şi niste inspectori au vrut să se pună bine cu cineva şi au dat gradaţii în plus, nu ne interesează că nişte inspectori generali au pus în prima parte a listei pilele lor, după care au fost caţiva merituoşi, dar după numărul de gradaţii legale, şi au scăpat basma curată. Este o mizerie, dar au dreptul la gradaţii şi colegii noştri care sunt în al cincilea an de învăţămant. Ei de ce nu au dreptul? Cu ce au greşit? Să depună dosarul! Este discriminare! Acceptăm discriminări, acceptăm compromisuri, acceptăm legi care ar trebui sesizate la Curtea Constituţională, acceptăm o chestiune de principiu, şi anume necinstea pentru că aceste gradaţii sunt necinstite. Nu pot să admit că muncesc neretribuiţi 100 de oameni, după care intră în competiţie şi doar unul va primi o răsplată financiară. Dar ceilalţi? Ceilalţi nu vor primi nimic în plus”, a comentat profesoara Daniela Plăiaşu, în asentimentul multor colegi. 

“Demnitatea, curajul şi riscul se învaţă”


Participarea la olimpiade şi la simularea examenelor naţionale în timpul liber şi fără a fi remuneraţi constituie alt motiv de nemulţumire a cadrelor dicatice vrancene. Deşi nu au recurs la boicotarea simulării examenului de Bac, asemeni colegilor lor din alte judeţe, dascălii vranceni au atras atenţia că nu mai sunt dispuşi să tolereze faptul că de la an la an sarcinile lor devin tot mai numeroase, fără să existe recompense financiare. Lidera de sindicat de la Colegiul Naţional “Unirea” a cerut conducerii SLI Vrancea să solicite Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea eliberarea unui document prin care dascălii să fie obligaţi să participe la simularea examenului de Bacalaureat. “Cu această hartie vreau să mergem în instanţă. Am acceptat prea mult această situaţie a preuniversitarului care este dispreţuit şi nu mi se pare normal. Atat timp cat în faţa naţiuniii vor sluji oameni umiliţi, naţiunea nu va învăţa demnitatea. Naţiunea va învăţa să se fofileze, să fenteze norma şi să stea cu capul plecat. Cand am intrat eu în învăţămant erau doamne cu blănuri şi căciuli de vulpe, iar acum ne îmbrăcăm de la second hand. Am acceptat salarii mizerabile, ce să mai cerem noi colegilor să facă grevă? Greva este demnitate. Demnitatea, curajul şi riscul se învaţă”, a mai precizat Daniela Plăiaşu. 

Parlamentarii sunt de vină, crede liderul FSLI

FOTO: Membrii de Sindicat au recunoscut că în sistem s-a creat o adevărată Daciadă pentru gradaţiile de merit, dar şi că sistemul atentează adesea la timpul lor liber, fără să-i plătească pentru munca depusă

În susţinerea Danielei Plăiaşu a sărit lidera organizaţiei de sindicat de la Colegiul ”Edmond Nicolau”, profesoara Cenţa Răvaş, care a atras atenţia că s-au acceptat compromisuri la nivel naţional. “Într-un stat civilizat noţiunea de sindicat este să-şi apere oamenii. Nu fac nimic benevol. Nu suntem civilizaţi pentru că ne mulţumim cu sume extrem de mici şi nu se poate aşa. Nu se face nimic în regim de voluntariat. Corectăm simulările în timpul liber, mergem la olimpiadă în timpul liber, toate în timpul liber. Nu se poate să muncim benevol. Facem compromisuri de la nivel naţional”, a precizat profesoara Colegiului “Edmond Nicolau”. Simţindu-se atins, avand în vedere că este unul dintre beneficiarii gradaţiei de merit anul trecut, acordarea acesteia fiind una cu cantec şi contestată la MEN, învăţătorul Emil Tudor a aruncat vina pe parlamentari care “se află tot timpul în campanile electorală”. “Trebuie modificată legea. Am avut întalniri cu parlamentari şi toţi au promis. Din păcate cei care au putere de a decide sunt personaje care de dimineaţa pană seara sunt în campanie electorală. Pană cand nu vor fi oameni care să răspundă de problemele ţării, fără să se mai afle în campanie electorală, va fi tot prost”, a spus liderul SLI Vrancea.

Fondul de grevă, amanat de construcţia de la Soveja

Discuţii aprinse ieri, în şedinţa SLI, au fost şi pe marginea contituirii unui fond de grevă. Propunerea sindicaliştilor, deşi una mai veche, nu a fost pusă în practică pană acum, ceea ce a determinat liderii organizaţiilor locale să le ceară socoteală celor din fruntea sindicatului judeţean. “Cand se pune problema grevei, oamenii întreabă: cat ne costă? Noi ce le spunem?”, a întrebat unul dintre liderii din judeţ. Liderii au cerut să se constituie un "fond de grevă" care să asigure banii necesari pentru trei zile de grevă. Preşedintele SLI Vrancea, învăţătorul Emil Tudor, a încercat să convingă membrii organizaţiei pe care o conduce că prioritatea numărul 1 a sindicatului vrancean o constituie nu fondul de grevă, ci terminarea lucrărilor la investiţia de la Soveja. “Constituirea unui fond de grevă care să rezolve parte dintre veniturile colegilor prin neprezentarea la activitatea didactică înseamnă un efort financiar de foarte lungă durată. Un fond de grevă de 10 miliarde de lei vechi se colectează în 6-7 ani, dar se volatilizează după două zile de grevă. Vom constitui acest fond, despre care am discutat în anii trecuţi, în limita posibilităţilor. Însă, după ce  finalizăm centrul de la Soveja priorităţile bugetare vor fi cu totul altele”, a precizat Emil Tudor. Acesta a mărturisit că doreşte ca pană la finele acestui an centrul de perfecţionare de la Soveja să fie finalizat. Din acest motiv SLI a solicitat FSLI un împrumut cu drept de rambursare 16 luni şi cu o dobandă de 2,5% pentru toată perioada, însemnand 5 mii de lei. “Din luna martie se vor relua lucrările la Soveja, iar dacă terminăm anul acesta bugetul va arăta cu totul altfel: vor fi posibilităţi de stimulare a liderilor, vor fi modalităţi de corectare a ajutoarelor materiale, vom gandi altfel, aşa încat să rezolvăm cat mai multe probleme şi să ne adresăm priorităţilor,” a mai precizat liderul de sindicat Emil Tudor. Unele voci din sală au susţinut că s-ar fi aşteptat ca acest împrumut să nu fie cu dobandă avand în vedere faptul că “suntem parte contribuantă la acest FSLI”. Pentru a încheia discuţiile pe marginea constituirii fondului de grevă Emil Tudor a promis că acesta va fi realizat din cotizaţii, în fiecare lună urmand să fie vărsaţi în acest cont cate 5 mii de lei. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
Barbu, acum 1663 zile, 13 ore, 28 minute, 9 secunde
Puterea SLI rezida si din numarul celor care au postat cate un comentariu, ca membru, in subsolul acestui articol cat se poate de profesionist realizat. Felicitari autoarei sale si celor care au luat citeste integral
dany, acum 1663 zile, 15 ore, 29 minute, 41 secunde
felicitari celor care au pus in discutie o parte din problemele invatamantului. Pe langa ele mai sunt multe "exercitii".Daca tot incep acele lucrari lavila cum ati facut licitatiile domnule citeste integral
Alina, acum 1664 zile, 9 ore, 59 minute, 3 secunde
Felicitari doamnei Paiasu! In sfarsit cineva care are curaj sa spuna adevarul, nu ca ceilalti care se lasa calcati in picioare de "aia mai mari" iar la final ii mai pupa si in fund.
parinte, acum 1664 zile, 11 ore, 43 minute, 5 secunde
Trist, dar adevarat!Cu mici exceptii, au luat gradatie de merit doar cei cu pile la inspectoratul pesedist,Doar un exemplu:Gavrilescu.Pt. ce?!?Cu noua lege a invatamantului vor ajunge in scoli doar citeste integral
xyz, acum 1664 zile, 12 ore, 20 minute, 1 secunda
Cu tot respectul pentru doamna profesor Daniela Plaiasu, dar cum credeti dumneavoastra ca poate "sa sara la gatul isj" domnul Tudor Emil pe tema gradatiilor de merit cand nici isj nu citeste integral
Z, acum 1664 zile, 13 ore, 51 minute, 24 secunde
Tot respectul, Doamnei profesor Daniela Plaiasu, care mi-a fost si diriginte in anii *90. Mi-ati oferit modelul de om, de dascal bine pregatit si cu mult suflet de oferit elevilor, pe care l-am citeste integral
Rares, acum 1664 zile, 22 ore, 2 minute, 50 secunde
Felicitari ce lor doua doamne pentru verticalitate ! Vrem nai multe dezbateri si mai mult curaj, Vrem rezultate in demersul sindicatului !
Elena, acum 1664 zile, 22 ore, 16 minute, 46 secunde
Felicitari colegei noastre, d-nei profesoare Daniela Plaiasu pentru corectitudine, verticalitate si pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume!
sindicalistu', acum 1664 zile, 23 ore, 21 minute, 26 secunde
Felicitari, doamnelor profesoare! Nu se fac alea, alea alea pentru ca fiecare urmareste un scop. Asa-i la noi, nu avem ide comune.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.