Vrancea isihastă: Schitul lui Vartic
Uitat ca atâtea foste aşezăminte monahale din judeţul Putna, consemnat în documente cu numele de Schitul Galbeni sau Schitul Năneşti şi mai puţin cu numele de Schitul lui Vartic, aşezământul de pe Valea Zeletinului ne aminteşte despre o perioadă în care pe aceste locuri se afla întinsa Moşie răzăşească Galbeni. Situată astăzi departe de cătunul Galbeni, între satele Costişa de Sus şi Costişa de Jos, unde se întindea odinioară Moşia donată de Ursul Vartic, Schitului său, biserica de lemn este una din puţinele mărturii ale celor peste 250 de viaţă monahală de pe Valea Zeletinului. Prima consemnare documentară a bisericii fostului aşezământ monahal este din 1632, când Ursul Vartic întocmeşte un act prin care întăreşte închinarea Schitului, Mănăstirii Dobromir: ”Adică eu, Ursul Vartic biv vel vornic şi fimeia me, cu Ana şi cu fiică-mea Niacşa, cum noi de bunăvoea noastră am dat vinitul de la Galbini la mănăstiri la Dobromira, undi esti hramul Naşterii Domnului nostru Isus Hristos, încă de la sfinţire bisericuţii undi este hramul Sfeti Neculaiu”. În ce priveşte ctitorul, un act domnesc din 1730 precizează că Ursul Vartic era nepotul lui Fătu Galben, unul din bătrânii fondatori ai moşiei răzăşeşti Galbeni. Metoc al Mănăstirii Soveja, după 1863 îl întâlnim în documente ca metoc al Bisericii Domneşti din Bârlad. Spre sfârşitul sec. XIX Schitul a fost desfiinţat, iar biserica a devenit lăcaş de mir şi filială a parohiilor din vecinătate. Interesant este că lăcaşul a străbătut istoria, purtând neoficial numele de Schitul lui Vartic, deşi istoria începuturilor s-a pierdut complet din memoria locului Paradoxal, fostul aşezământ monahal nu figurează în niciun ghid turistic, album sau lucrare de promovare a Vrancei, la fel cum nici biserica de lemn nu se regăseşte în nicio statistică a obiectivelor istorice sau religioase din judeţ. (Valentin MUSCĂ)
