Educație

Se pregateste terenul pentru noile fonduri de investitii

Camelia Stănilă
7 nov 2007 856 vizualizări
Sumele pentru noile lucrari programate in 2008 vor ajunge in centre bugetare u pina acum, la nivelul judetului s-au cheltuit 70,2% din fonduri

Inspectoratul Scolar pregateste terenul pentru noile fonduri alocate scolilor vrincene prin Hotarirea 1285/24.10.2007, mai ales pentru cele din anexa 2 care vor ajunge la ISJ si apoi in centrele bugetare stabilite la nivelul judetului. 2 milioane de lei vor fi impartite la 45 de unitati de invatamint, pentru a deschide proiectele ce vor fi finantate in 2008. "Impreuna cu biroul de investitii vom face planul de achizitii pentru fiecare unitate scolara, vom vedea valoarea lucrarilor si vom stabili centrele bugetare. Joia viitoare, cel mai probabil, ii vom chema si pe directorii unitatilor implicate, pentru a-i ajuta sa faca documentele de licitatii etc. N-am vrea sa avem bani si sa nu-i putem cheltui", a precizat inspectorul general Iordache Bostan. Cum banii vor ajunge in conturi in urmatoarele zile, iar pina la finele anului nu mai este mult, responsabilii din ISJ vor trebui sa instruiasca personalul din teritoriu. Aceasta in conditiile in care nu s-a mai lucrat de anul trecut pe centre bugetare, doar fondurile din HG 1001 fiind derulate astfel. In plus, acum vor fi stabilite alte centre la nivelul judetului. Celelalte sume distribuite judetului prin Hotarirea 1285, pentru finalizarea lucrarilor in derulare, vor ajunge direct la bugetele locale, ca si sumele prevazute HG 300/ 2007, HG 454/ 2007, HG 617/ 2007, HG 919/ 2007 care nu au fost utilizate pina acum. Acestea se ridica la nu mai putin de 8 milioane lei, fiind repartizate la peste 50 de unitati de invatamint. La ora actuala, la nivelul judetului, gradul de utilizare a fondurilor a crescut la 70,2%, la finele lui octombrie, comparativ cu 63,3% cit s-a inregistrat la 30 septembrie. Din cele 21.546 mii lei alocate reabilitarilor si reparatiilor din scoli, s-au cheltuit 15.127 mii lei, din care 1.282 mii lei pe parcursul lunii octombrie. 3.442 mii lei au fost cheltuiti pe investitii, 1.908 mii lei pe reabilitari, 8.100 lei pe reparatii capitale si 1.477 mii lei pe utilitati. (Camelia STANILA)


Scoli noi la Tiritu si Petreanu


Elevii din Tiritu si Petreanu, comuna Poiana Cristei, vor invata de anul viitor in scoli noi. In comuna au ajuns banii solicitati pentru refacerea unitatilor scolare, care vor fi darimate si ridicate din temelii. Potrivit inspectorului general Iordache Bostan, elevii celor doua unitati vor fi mutati in cel mai scurt timp in unitati improvizate, dupa cum l-a informat primarul Zamfirel Oprea. "Primaria a gasit acele solutii provizorii, cladirile au fost puse la punct si am fost informat ca intr-o saptamina elevii vor fi mutati. Banii s-au primit si astfel vor fi demarate lucrarile. Speram sa vedem acolo niste scoli noi, pentru ca elevii sa aiba aceleasi conditii ca si alti colegi din Vrancea", spune seful ISJ, Iordache Bostan. La Petreanu invata 16 copii in clase simultane, iar pentru demararea lucrarilor la o sala de clasa, cancelarie, grup sanitar si o magazie au fost distribuiti 450 mii lei. Pentru acesti copii s-a propus amenajarea unei clase in incinta unui punct sanitar din apropiere. La Tiritu sint 27 de copii de clasele I-IV si 57 de V-VIII. Pina la construirea unei noi scoli, ca o solutie provizorie, primarul Zamfirel Oprea a decis amenajarea unei camere in incinta Caminului Cultural, in timp ce copiii de gimnaziu merg la internatul din Poiana Cristei, pentru a invata la scoala de centru. (C. STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.