Educație

Biserica Domneasca, trei decenii de la demolare

Valentin Muscă
31 oct 2007 722 vizualizări
Anul acesta s-au implinit trei decenii de la demolarea celui mai important lacas de cult din Focsanii Moldovei, "Biserica Domneasca".

Directia pentru Cultura va dezveli o placa memoriala pe locul fostei biserici

Amplasata in fata actualului complex comercial "Milcovul", "Biserica Domneasca" a fost pentru trei secole centrul spiritual al tirgului Focsanilor de dincolo de Milcov si locul in care demnitarii, dar si domnitorii moldavi participau la sarbatorile importante de peste an. Prima biserica a fost una de lemn ridicata intre 1665-1670, de Doamna Dafina, sotia Domnului Moldovei, Eustatie Dabija (1661-1665), de unde si numele de "Biserica Domneasca". Cu hramul "Cuvioasa Paraschiva", biserica era singurul lacas de cult din urbe care avea ca sfint protector pe ocrotitoarea Moldovei. In acelasi timp, in jurul Bisericii Domnesti se desfasura intrega viata socio-economica a tirgusorului de pe malul nordic al granitei, iar sarbatorirea hramului pe 14 octombrie echivala cu o adevarata sarbatoarea a urbei moldave. In ciuda sistematizarilor Focsanilor biserica a ramas pina in 1977 neatinsa, ca si impresionanta clopotnita din partea de miaza-noapte, cu iesire la Strada Mare. Pentru a putea extinde spatiul comercial din actuala Piata a Moldovei si pentru a sterge pentru totdeauna urmele cartierului comerciantilor din jurul bisericii, autoritatile comuniste au profitat de cutremurul din 1977 si au sters-o din peisajul urbanistic. Numele bisericii a fost preluat de parohia creata in jurul bisericii armene "Sfinta Maria" din Parcul Nicolae Balcescu. Abia in acest an, la acesta trista aniversare, Directia pentru Cultura si Culte si va marca printr-o placa existenta fostului spatiu sacru din Piata Moldovei. "Intrucit autoritatile locale nu si-au amintit in acesti ani de drama traita de focsaneni prin demolarea Bisericii Domnesti acum 30 de ani, am pregatit proiectul unei placi comemorative pe care o vom aseza undeva pe locul unde a existat edificiul simbol al Focsanilor distrus de comunisti. Asezarea acestei placi este, simbolic, o pagina din procesul comunismului care in Vrancea nu a avut loc oficial", a spus Paraschiv Usturoi, seful Directiei pentru Cultura. (Valentin MUSCA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.