Educație

UPC i-a premiat pe sahisti

Camelia Stănilă
29 oct 2007 742 vizualizări
Iubitorii de sah de toate virstele s-au adunat ieri la Sala Polivalenta, unde a avut loc intrecerea jucatorilor legitimati, in cadrul celei de-a patra editii a Cupei UPC la sah, organizata cu ajutorul Clubului Sportiv Olimp Sah Focsani.

Competitia a demarat din 21 noiembrie, cind in Gradina Publica din Focsani s-au intrecut circa 50 de sahisti, juniori legitimati si nelegitimati, dar si seniori nelegitimati, de peste si pina in 55 de ani. "Azi (ieri- n.r.) s-au intrecut cei mai buni sahisti, seniori si juniori legitimati. Lupta a fost interesanta, dar si echilibrata, la locurile 4-7 chiar a existat acelasi numar de puncte", a precizat presedintele Clubului Sportiv Olimp Sah, Mihai Strimbu, in debutul festivitatii de ieri. Premiile au fost inminate de Stefan Arghiroiu, coordonator marketing si vinzari UPC, companie care a asigurat premii de 250, 200, respectiv 150 lei pentru primii trei clasati de la fiecare categorie. La juniori, in virful podiumului a urcat Elena Toma (12 ani), in timp ce pe locurile II si III s-au clasat Bianca Banciu (11 ani) si Andreea Toma (10 ani), toate legitimate la CSM Speranta Focsani. Competitia la seniori a fost dominata de Mihai Strimbu (candidat maestru), in timp ce pe locul secund s-a aflat Grigore Malureanu (candidat maestru). Pe locul trei a urcat unul dintre cei mai in virsta candidati, maestrul Eugen Gaureanu. (Camelia STANILA)


Vacanta pentru prichindei


Prichindeii de gradinita, dar si elevii de la clasele I- IV sint fericiti ca in aceasta saptamina nu vor merge la cursuri. Ei vor avea prima vacanta din acest an scolar, care va dura pina pe 4 noiembrie. Colegii lor mai mari trebuie insa sa astepte vacanta de iarna, din perioada 22 decembrie 2007- 6 ianuarie 2008, pentru a avea citeva zile libere. Pina atunci insa, elevii vor trebui sa sustina si tezele din acest semestru, care se va incheia pe 1 februarie 2008. (C. S.)


Directori si internetul


Inspectoratul Scolar a demarat instruirea directorilor, a cadrelor didactice si elevilor in vederea comunicarii prin internet, in cadrul proiectului "Utilizarea programelor informatice ca mijloc didactic si dezvoltare profesionala", cistigat de institutie si finantat cu 11.000 lei. Potrivit inspectorului general adjunct Emil Onea, activitatile sint monitorizate si prin intermediul unui site, mai ales ca o componenta a proiectului consta in realizarea de pagini web pentru toate unitatile de invatamint din Focsani. In aproximativ o luna de zile va avea loc si o sesiune de prezentare a acestora. (C. S.)


Clubul Copiilor Panciu, intr-un nou spatiu


Clubul Copiilor din Panciu s-a mutat recent intr-un nou spatiu, in cadrul internatului Liceului "Ioan Slavici". Desi n-au un sediu pentru activitatile extrascolare, elevii din Panciu frecventeaza cercurile puse la dispozitie. Pe linga karting, care a prins foarte bine la panceni, tinerii au la dispozitie si cercurile de pictura, tapiserie-confectii, infomatica, atelierul fanteziei, dar si pe cel de agrobiologie, unde invata lucruri extrem de interesante, inclusiv despre cum se ingrijesc albinele. Potrivit directorului Petrica Valea, de la Palatul Copiilor Focsani, in vederea obtinerii de finantari pentru noi dotari ale cluburilor copiilor vor trebui realizate si proiecte. Recent, si Ministerul Educatiei a promis fonduri pentru Palaturile Copiilor. (C. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.