Educație

Scolile vrincene au pierdut circa 500 de copii

Camelia Stănilă
4 oct 2007 667 vizualizări
Elevii pleaca la studii, dar si la munca peste hotare u "Parintii ar trebui sa fie mai intii parinti, apoi persoane care aduc bani in casa", este de parere seful ISJ, Iordache Bostan

Scolile vrincene sint din ce in ce mai pustii, dupa ce sute de elevi aleg sa-si continue studiile peste hotare, pentru a fi mai aproape de parinti, sau decid sa-si caute un loc de munca in afara granitelor, inca din adolescenta. Numai in acest an, Inspectoratul Scolar Vrancea a inregistrat circa 500 de solicitari de eliberare a unor documente scolare, in vederea plecarii peste hotare, din care peste 300 au fost solicitari de transfer, indeosebi la unitati de invatamint din Italia. Aproximativ 40 de elevi vor studia insa in scoli sau facultati din Spania, Grecia, Statele Unite ale Americii, Anglia, Belgia, Germania, Turcia si chiar Islanda. La acestia se mai adauga circa 190 de tineri care doresc sa-si faca o situatie financiara, muncind in Italia, Spania, Belgia, Franta sau Canada. Fenomenul il ingrijoreaza si pe inspectorul general Iordache Bostan, mai ales ca nu doar liceenii sint "abandonati" de parinti, ci si copiii mici, de gradinita. "Dupa parerea mea, este un fenomen in crestere, care ar trebui monitorizat la nivel national. Probabil ca si saracia din Romania, comparativ cu nivelul de trai ridicat din alte tari, ii determina pe multi sa plece. Dar parintii ar trebui sa fie mai intii parinti, apoi persoane care aduc un ban in casa. Unii renunta prea usor la educatia copilului, in favoarea cistigului material. Dar acest cistig este unul aparent. Sint parinti care lasa in urma copii mici, de gradinita, care n-ar trebui educati de bunici sau rude", este de parere Iordache Bostan, care recunoaste insa ca acest fenomen nu poate fi stopat asa usor. Seful invatamintului crede ca discutiile cu parintii ar putea ajuta in rezolvarea acestei probleme. "Sint copii care s-au sinucis pentru ca mama le-a plecat in Italia", incearca sa atraga atentia Iordache Bostan. Acesta spune ca ideea pusa in practica la Colegiul Economic, de a exista o evidenta pe clase a elevilor cu parinti plecati la munca peste hotare, ar trebui extinsa in toate unitatile de invatamint. "Astfel ii putem urmari si consilia pe elevi", spune seful ISJ Vrancea. Din pacate, pina acum, putini elevi s-au reintors la studii in scolile vrincene, numarul lor nedepasind 80. (Camelia STANILA)


"Masinaria meditatiilor" trebuie oprita!


Inspectorul general Iordache Bostan spune ca, odata cu inceperea scolii, "masinaria meditatiilor" s-a si pus in functiune. Seful invatamintului recunoaste ca, pentru un ban in plus pe linga salariu, dascalii ii mai si obliga pe elevi sa se pregateasca in particular. De altfel, Iordache Bostan declara ca a gasit o sesizare in acest sens, atunci cind a preluat documentele institutiei, care facea referire chiar la un liceu din Focsani. "Daca un profesor isi cheama elevii proprii la meditatie, ca acestia sa obtina note mai mari sau sa promoveze, aceasta este o crima pentru invatamint. Aceasta masinarie a meditatiilor trebuie stopata", este de parere Iordache Bostan. Seful Inspectoratului Scolar chiar ii incurajeaza pe elevi sa-i aduca la cunostinta astfel de situatii, pentru a putea lua masuri impotriva profesorilor. (C. S.)


"Relatii nepotrivite" in scoli


Seful Inspectoratului Scolar, Iordache Bostan, spune ca in unele scoli exista si "relatii nepotrivite" intre profesori. Acesta sustine ca i-au ajuns la urechi astfel de informatii, insa nu a dorit sa nominalizeze, avind in vedere ca nu are dovezi in acest sens. Bostan spune ca in cancelarii mai apar tot felul de legaturi, chiar intre dascali care au, fiecare, familie si copii. "Este cu totul anormal sa se intimple asa ceva, sigur ca ma deranjeaza. Scoala este un centru de educatie, de formare, si nu ar trebui sa apara astfel de relatii nepotrivite intre persoanele de sex opus", a afirmat Bostan, precizind ca a auzit astfel de zvonuri de la colegi. (C. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.