Educație

Directorul de la Tataranu, evaluat cu nesatisfacator

Camelia Stănilă
11 sep 2007 820 vizualizări
Iulian Ionescu, directorul Scolii de Arte si Meserii (SAM) Tataranu a fost evaluat cu calificativul "nesatisfacator" de catre conducerea Inspectoratului Scolar, astfel ca demiterea sa este mai mult decit sigura.

Anul viitor, calificativele vor fi conditionate de obtinerea autorizatiilor sanitare

Desi fisa de autoevaluare depusa de director avea un punctaj de 94 de puncte, activitatea acestuia a fost evaluata cu numai 55 de puncte de catre inspectorul teritorial Felicia Panaite. De altfel, punctajele tuturor directorilor unitatilor de invatamint au fost analizate ieri in Consiliul de Administratie al Inspectoratului Scolar, din 141 de manageri, 135 fiind evaluati cu "foarte bine", 5 cu "bine" si 1 cu "nesatisfacator". "Am dorit sa analizam punct cu punct fisa domnului Ionescu, astfel ca am ajuns la 56 de puncte. Potrivit metodologiei, sub 61 de puncte calificativul este «nesatisfacator». Este un motiv in plus sa-i incetam activitatea ca director. O astfel de rezolutie a fost luata inca de pe vremea fostei conduceri a ISJ si acum nu mai poate fi aminata. Nu ne mai permite regulamentul sa-l mentinem ca director", a declarat inspectorul general Iordache Bostan, care nu a dorit insa sa-i nominalizeze si pe managerii evaluati cu "bine". Dupa cite se pare, insa, directorul de la SAM Tataranu este in concediu in aceasta perioada, ba chiar a delegat un alt cadru didactic sa se ocupe de problemele sale. Potrivit surselor noastre, Iulian Ionescu se pregateste sa plece din tara, renuntind astfel la functie.


Directorii vor avea fisa a postului


Toti managerii de scoli vor primi o fisa a postului la intrunirea pe care o vor avea cu sefii din Inspectoratul Scolar, joi. Pentru ca aprecierea directorilor sa fie mult mai exacta, aceasta fisa a si fost aprobata ieri de ISJ. Inspectorul general Iordache Bostan ne-a dezvaluit ca, pentru anul scolar 2007-2008, acordarea calificativelor de "foarte bine" pentru directori va fi conditionata si de obtinerea autorizatiilor sanitare. "Pentru a obtine «foarte bine», o conditie va fi ca unitatea sa aiba autorizatie sau ca directorul sa justifice foarte bine ca aceasta nu se poate obtine, din motive care nu tin de dinsul. Pentru ca sint unele unitati care merita sa aiba autorizatie de functionare, dar nu au din vina directorului", a atras atentia seful ISJ. In alta ordine de idei, si inspectorii scolari au primit recent calificativele anuale, toti fiind evaluati cu "foarte bine". Toti inspectorii care au functionat in ISJ pe parcursul anului scolar 2006-2007 au fost evaluati, chiar daca unii si-au incetat activitatea cadrul institutiei. (Camelia STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.