Educație

Cind politicienii se cearta, elevii stau pe intuneric

Doina Ganea
16 aug 2007 585 vizualizări
Scoala generala din Racoasa n-a primit la ultima alocare bugetara nici macar 20.000 de lei sa-si refaca instalatia electrica u acuzatia a fost lansata de senatorul Jan Vraciu, care sustine ca scolile din comunele conduse de PD sint discriminate

Democratii vrinceni sustin ca ultima alocare bugetara s-a facut de catre Guvern in detrimentul invatamintului vrincean, sfidind dreptul copiilor la educatie. Potrivit acestora, in toata tara, ca urmare a hotaririlor de guvern din lunile iulie si august, un numar de 320 de obiective scolare aflate in administrarea primariilor conduse de democrati nu au primit nici un fel de finantare, iar 67 de primari PD n-au primit nici un leu din cele 7.000 de miliarde de lei vechi alocate. Nici la nivelul judetului, primarii PD n-au constituit o exceptie, acestia neprimind nici un leu din fondurile alocate invatamintului. "Banii au fost impartiti frateste intre PNL si PSD. Primul distribuind sume considerabile la doar 15 obiective aferente la 8 comune. Cel de al doilea, PSD, distribuind sume foarte mici la cit mai multe obiective, 68 de unitati de invatamint din 38 de localitati. Cel mai bun exemplu de discriminare a membrilor PD nu poate fi decit al Scolii din Racoasa, care are nevoie de 20.000 de lei pentru refacerea instalatiei electrice. Situatia acestei scoli care este fara curent electric se pare ca nu a constituit o prioritate pentru guvernanti si din cele 600 de miliarde de lei vechi distribuite judetului Vrancea nu s-au putut aloca cele 200 de milioane de lei, atit de necesari inceperii anului scolar. Ne intrebam alaturi de parintii elevilor din aceasta scoala: ce vina au copii daca primarul este membru PD? Ar fi interesante de vazut criteriile de repartizare a acestor sume si compararea lor cu listele de necesitati trimise de Inspectoratul Scolar", a declarat presedintele PD Vrancea, senatorul Jan Vraciu.


"Politica nu are ce cauta in scoala"


Alte exemple date de democrati intr-o conferinta de presa se refera la Scoala din Biliesti care a fost reabilitata in urma inundatiilor din 2005 si care a primit acum 60.000 de lei, Scoala din Cirligele care a primit 25.000 de lei, desi primeste in prezent finantare si de la Banca Mondiala. Un alt caz semnalat este cel al scolii din comuna Popesti careia i-a fost alocata suma de 30.000 de lei, in ciuda faptului ca mai primise deja fonduri prin H.G. nr. 300/2007, iar acestea nici nu au fost cheltuite. Potrivit listei de investitii a guvernului, prezentata ieri de democratii vrinceni, au fost alocate fonduri unui numar de 78 de unitati de invatamint vrincene, sumele variind intre 25.000 de lei si 400.000 de lei, cum este cazul Scolii din satul Vizantea-Razaseasca care necesita reparatii capitale. In municipiul Focsani au primit bani trei unitati de invatamint, Scoala nr. 10, Liceul Pedagogic si Grupul Scolar Constructii Montaj, pentru reparatii capitale, aceasta din urma fiind de curind reabilitata si aflindu-se chiar intr-un program de constituire a unui "Campus Scolar", pentru care tot Guvernul a alocat la inceputul acestui an suma de 4.100.000 lei. Intrebat cum comenteaza declaratiile pedistilor locali privind situatia fondurilor alocate discriminatoriu catre scolile judetene, in functie de apartenenta politica a primarilor, inspectorul scolar general Iordache Bostan a replicat ca politica nu are ce cauta in problemele legate de invatamint. "Nu ma intereseaza coloratura politica a primarilor sau a directorilor de scoli din judet. Nici nu stiu ce primarii sint ale PSD, PNL sau PD. Cind sint la partid fac politica, insa cit timp sint la Inspectorat urmaresc interesele scolii si a elevilor", a spus "generalul" Iordache Bostan, membru PNL. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.