Educație

Emotii la 50 de ani de la absolvire

Camelia Stănilă
23 iul 2007 1210 vizualizări
Simbata a avut loc reuniunea promotiei 1957 a Liceului Unirea u la 50 de ani de la absolvire, catalogul a fost strigat de cunoscutul prof. univ. Constantin Buse

Peste 20 de uniristi au marcat, simbata, 50 de ani de la finalizarea liceului. Desi majoritatea pensionari, absolventii promotiei 1957 si-au revazut cu aceeasi emotie fosta clasa si au mai spus inca o data "prezent" dupa catalog. Apelul a fost facut insa de unul dintre colegi, renumitul profesor universitar Constantin Buse de la Universitatea din Bucuresti, director al Centrului de Studii Euro-Atlantice. Medici, directori, profesori universitari sau simpli dascali s-au adunat la Focsani pentru a dovedi, inca o data, ca au invins timpul. Desi au trecut 50 de ani, amintirile de pe vremea liceului au ramas la fel de vii, fie ca a fost vorba de modul in care predau si ascultau profesorii, fie de nazbitiile din liceu sau de emotiile unei prime intilniri. "Majoritatea profesorilor pe care i-am avut erau cei cu pregatirea de dinainte de razboi, aveau cite trei licente si puteau preda mai multe materii. Imi aduc aminte de Stelian Constantinescu, caruia ii spuneam Atilla, pentru ca era tare sever. Se facea carte, pe atunci! Si invatam. Aproape 80% dintre noi am urmat studii superioare si ne-am realizat in viata. Avem si un coleg in Statele Unite, directorul unei companii multinatioanale", ne-a spus Constantin Buse, specialist in istoria relatiilor internationale, istoria Americii Latine si a Extremului Orient, care de curind a primit si inaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa.


"Se mai si chiulea, dar nu ca acum..."


De altfel, Constantin Buse a fost unul din cei care au dat tonul acestei reuniuni, impreuna cu profesorul de limba romana Vasile Lefter, de la Liceul Pedagogic "Spiru Haret" si un alt fost unirist, Fanica Ferentz. "Noi eram un liceu de baieti, iar la Cuza erau fete. Imi aduc si acum aminte de o prima intilnire ratata in clasa a X-a, ultima clasa de liceu, cum era pe atunci. Aveam 16 ani... Imi amintesc ca aveam ultima ora fizica si profesoara m-a scos la tabla ... Trebuia sa spun ce stiu despre trioda si nu m-a lasat sa plec doua ore, pina nu am spus ce trebuia. Asa profesori aveam pe atunci. Bineinteles ca n-am mai ajuns la intilnire. Dar la examenul de final, la bacalaureat, chiar si la admiterea la facultate tot trioda mi-a picat", isi aminteste cu placere profesorul Vasile Lefter. Acesta si aduce aminte si de discipina din liceu, dar si despre faptul ca n-a avut niciodata note mai mari de 5, pur si simplu pentru ca atunci notarea se facea doar de la 1 la 5. "Era si o disciplina foarte serioasa la liceu. La ora 8 se intra in clase, trebuia sa ai matricola pe umar... Se mai si chiulea, dar nu ca acum. Faceam matematica cu profesorul Berceanu si am reusit sa scapam, dupa ce chiulisem, spunind ca am stat la coada pentru a cumpara o culegere de probleme", a mai adaugat profesorul focsanean. "Aveam un coleg care mereu ne punea coji de nuca pe scaune...", isi aminteste si un alt fost unirist, din nazdravaniile de licean.


Liceul Unirea a dat nume mari


Promotia 1957 a Liceului Unirea a dat si alte nume mari, recunoscute la nivel national si nu numai. Fostul director al Farmavet Bucuresti, presedintele clubului echipei de handbal feminin Oltchim Rimnicu Vilcea, Ioan Gavrilescu, dar si recunoscutul acupunturist Florin Clement Bratila se numara printre absolventii celui mai bun liceu din orasul Focsani. Acesta din urma le-a povestit fostilor colegi despre specializarile pe care le-a facut in China, dar si despre rezultatele obtinute in cadrul Centrului de Acupunctura si Homeopatie Bucuresti, al carui director este. De altfel, Florin Bratila a venit la Focsani si cu gindul de a dona trei din lucrarile sale bibliotecii liceului pe care l-a absolvit. "Am avut o paralizie pe partea dreapta si datorita perfuziilor de plante facute in China mi-am revenit. Lupta cea mai mare este sa reusesti in Bucuresti, venind din provincie. Acum avem o mare bucurie ca Centrul nostru sa devina Institut. Acupunctura este o medicina empirica si lumea te judeca dupa rezultate.

Dar cum spunea si un fost profesor, «Prefer sa ma tratez empiric decit sa mor stiintific»", sint citeva din cuvintele adresate de Florin Bratila fostilor colegi de clasa. Toti cei prezenti la reuniunea de simbata si-au exprimat dorinta de a se revedea din 5 in 5 ani, de acum inainte, pe o perioada cit mai indelungata posibil. "Liceul Unirea exista si va fi mereu liceul de pe locul intii in invatamintul vrincean", a spus si Ioan Gavrilescu, presedintele clubului celei mai titrate echipe din handbalul feminin, Oltchim Rm. Vilcea, care in luna mai a cistigat cel de-al 13-lea titlu de campioana a Romaniei. (Camelia STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.