Educație

Bani si tichete de Ziua Invatatorului

Camelia Stănilă
7 iun 2007 721 vizualizări
Dascalii din toate scolile judetului vor avea parte, saptamina viitoare, de o obisnuita petrecere de Ziua Invatatorului, organizata cu fondurile Sindicatului din Invatamint.

In acest an, SLI a oferit bani sau tichete cadou in valoare de 30 lei, pentru fiecare cadru didactic. Acestea vor fi distribuite liderilor de sindicat din fiecare unitate, pentru organizarea momentului festiv. "Jumatate din scoli au preferat tichete, jumatate bani, caci in mediul rural nu prea sint acceptate bonurile. Cu fondurile pe care le-am alocat trebuie organizate momente festive in fiecare scoala, intilniri colegiale. Aceasta este si ideea, sa sarbatorim impreuna Ziua Invatatorului. De asemenea, i-am incurajat pe colegi sa-i invite si pe cei care au iesit la pensie, sa se bucure alaturi de noi", a precizat presedintele SLI Vrancea, Constantin Grigore. Cu toate ca unii dascali ar prefera banii in locul petrecerii, iar de aici destule discutii, Ziua Invatatorului - 29 iunie va fi totusi sarbatorita in avans, saptamina

viitoare, inainte de incheierea anului scolar. Si asta pentru ca de Sf. Petru si Pavel dascalii sint si mai greu de adunat. La nivelul judetului Vrancea exista peste 5.000 de cadre didactice, pentru acre SLI a alocat peste 170.000 lei. (Camelia STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.