Educație

Am intrat in Postul Sf. Apostoli Petru si Pavel

Camelia Stănilă
4 iun 2007 729 vizualizări
Crestinii ortodocsi au lasat ieri sec de carne, oua si brinza, caci de astazi s-a intrat in Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, care dureaza pina pe 29 iunie.

Canonul este insa unul mai usor, avind in vedere ca in post este dezlegare la peste, inclusiv pe 24 iunie, cind este Ziua Nasterii Sfintului Ioan Botezatorul. Astfel, in urmatoareale trei saptamini si jumatate, credinciosii se vor curata trupeste si sufleteste, pentu a sarbatori cum se cuvine pe cei care au fost considerati "capeteniile apostorilor" si "invatatorii lumii". Sfintii Apostoli Petru si Pavel, sarbatoriti in fiecare an pe 29 Iunie, au propovaduit Evaghelia cu mult zel, bucurindu-se astfel de o cinstire deosebita din partea Bisericii. Viata si activitatea lor misionara, ca si minunile savirsite de ei, sint descrise in Noul Testament, Faptele Apostolilor. Petru, frate cu apostolul Andrei, a fost pescar inainte sa-l intilneasca pe Iisus. Dupa ce a devenit apostol, Petru a ajuns la Roma in jurul anului 57, unde s-a reintilnit cu Pavel si a devenit seful comunitatii iudeo-crestine de aici. Petru si Pavel au avut parte de o moarte martirica, in aceeasi zi, 29 iunie, in timpul represiunilor anticrestine declansate de

imparatul Nero, dupa incendierea Romei. Apostolul Petru a fost rastignit cu capul in jos la Roma, iar Sf. Apostol Pavel a fost decapitat. Pe locul unde a fost rastignit in Roma Sf. Petru, acum se ridica impunatoarea Basilica Sfintul Petru, iar in locul martiriului Sfintului Pavel de pe via Ostia, crestinii au ridicat o biserica inchinata lui, numita "San Paulo Fuori la Mura". Desi ambii apostoli au gresit mult in fata lui Hristos (Petru s-a lepadat de El, iar Pavel i-a prigonit pe crestini), ei pot fi un exemplu de iertare si incredere in bunatatea lui Dumnezeu. (C. STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.