Educație

37 de dascali vor sa fie directori

Camelia Stănilă
3 apr 2007 1047 vizualizări
Pentru unele posturi sint si 2-3 candidati pe un loc, in timp ce pentru altele nu au existat doritori u concursul va demara saptamina viitoare

Doar 37 de cadre didactice si-au exprimat intentia de a ocupa o functie de conducere in unitatile de invatamint vrincene, desi Inspectoratul Scolar a scos la concurs 62 de posturi, dintre care 8 de adjuncti. Numarul este foarte mic, daca ne gindim ca pentru unele posturi exista si 2 sau chiar 3 candidati. Inscrierile nu se incheiasera ieri la ora 16.00, declarata ca termen limita. De altfel, joi nu erau depuse la ISJ decit 7 dosare, candidatii inghesuindu-se

pe ultima suta de metri sa-si aduca documentele pentru concurs. Pentru postul de adjunct al Colegiului National "Al. I. Cuza" s-au inscris doi dascali, actualul director adjunct cu delegatie Savel Mihailescu si consilierul educativ Carmencita Culita. Concurenta exista si la Liceul cu Program Sportiv, entru "fotoliul" de sef: fostul director Marian Radulescu, care nu a mai candidat la concursul din noiembrie 2006, dar si Mihai Petrut, care ocupa acum postul cu delegatie. O situatie similara exista si la Liceul "Ioan Slavici" Panciu, unde candideaza actual director Vasile Petrache, dar si profesorul Traian Sfetcu. Daca pentru functiile de director de la Colegiul Economic si Grupul Scolar Marasesti, dar si pentru cele de adjuncti de la Liceul de Muzica si Arte Plastice si Grupul Scolar Dumitresti nu s-au aratat doritori, nu aceeasi situatie exista laGrupul Scolar "G. G. Longinescu". Postul detinut de Ilie Verdes este dorit de fostul inspector de educatie fizica, Stefan Moraru. Si posturile de adjunct vacante de la scolile "Ion Basgan" si "Anghel

Saligny" si-au gasit candidati, ca si cel de director de la Scoala nr. 3. Concurenta destul de mare exista si la gradinite, la nr. 15 spre exemplu existind trei candidati pe un loc. Potrivit inspectorului de management Emil Radu, lista candidatilor si programarea concursului pe zile va fi afisata pina la sfirsitul saptaminii, avind in vedere ca se apropie Pastele. Desi e vacanta in sistemul de invatamint, concursul va incepe joia viitoare, pe 12 aprilie, si va continua pina pe 25 aprilie. (Camelia STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.