Educație

Emil Giurgea ar fi împlinit 80 de ani

Valentin Muscă
23 mar 2007 2479 vizualizări
S-au împlinit opt decenii de la nasterea autorului primului ghid turistic al Vrancei

Dacă ar fi trăit, anul acesta prof. Emil Giurgea ar fi implinit 80 de ani. Jurnalist, culegător de folclor, pasionat de filosofie si istorie, Emil Giurgea a fost o personalitate originală in peisajul intelectual al Focsanilor celei de-a doua părti a secolului trecut. Astăzi, aproape uitat de vrincenii cărora le-a dat cel mai bun ghid turistic, Emil Giurgea s-a alăturat deja cetei marilor necunoscuti, cu toate că a fost mai bine de douăzeci de ani profesor la Colegiul National Unirea. în timp ce pregătim statui si volume omagiale unor personalităti cărora nu le-am făcut nici pomenirea de un an, pe Emil Giurgea, la aproape două decenii de la trecerea in lumea celor drepti, l-am uitat. Fost detinut politic, desi si-a inceput cariera la jurnalul comunist "Romania liberă", Emil Giurgea a avut intelepciunea să realizeze un ghid turistic in care, pentru prima dată, Vrancea era prezentată, nu doar cu eternul cliseu "Miorita" si povestea Babei Vrincioaia, dar si cu latura istorico-religioasă, uitată in anii 60-70. Apărut in 1977, "Vrancea - ghid turistic" este incă una din cele mai bune lucrări despre judetul nostru, citată si citită de toti cei care se apleacă asupra istoriei acestui judet si mult mai bună decit multe cărti scrise de istorici cu simbrie din judet si patalama despre Vrancea. Numai si pentru atit, Emil Giurgea ar

merita o sesiune stiintifică. într-o Romanie in care ghidurile turistice vorbeau mai mult de realizările comuniste si transformările societătii si ale omului nou, Emil Giurgea a publicat un ghid turistic despre Vrancea adevărată, cu lumea sa arhaică si vestigiilereligioase, despre care vrincenii anilor 70 aproape uitaseră. Din nefericire, vrincenii anului de gratie 2007 au alte preocupări decit povestea unui om care a avut curajul să scrie o carte de istorie si să o publice sub forma unui ghid turistic pentru a putea mai usor

scăpa de cenzura regimului comunist. (Valentin MUSCĂ’)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.