Cercul patrat
Are frumosul corporal o istorie sau este, de fapt, o realitate pur subiectiva si anistorica? Dar eternul (farmec) feminin? La aceste intrebari a incercat sa raspunda savantul istoric Georges Vigarello (in lucrarea intitulata O istorie a frumusetii. Corpul si arta infrumusetarii din Renastere pina in zilele
noastre, traducere de Luana Stoica, Editura Cartier, 2006). în treacat fie spus: Vigarello e o
autoritate in studiile despre corporalitate. El este coautor al unei masive "Istorii a corpului".
Georges Vigarello a scris, de asemenea, o istorie a "igienei", dar si una a "violului" (in sensul larg al cuvintului). Pentru Vigarello corpul uman are, negresit, o istorie. Ca si frumusetea lui, ca si atitudinile noastre fata de corp. Frumusetea trupeasca pare a fi, totusi, o "inventie" a Renasterii, care inregistreaza, acum, "o sporire a atentiei fata de dimensiunea fizica" (sau corporala) a lumii si a
fapturilor care o populeaza. Antichitatea si Evul Mediu (cu unele exceptii) privesc mai cu seama "partea de sus" a corpului. Sau, de cele mai multe ori, incearca a "privi" in launtrul sau (cautind sufletul imaterial). Frumusetea, cred pustnicii, e inainte de orice de ordin sufletesc si spiritual, nu sensibil. Daca este frumos, sufletul isi pune, obligatoriu, amprenta asupa corpului, spiritualizindu-l. Frumosul se
ghiceste, nu se contempla. Preferabil este frumosul sufletului. Iar acesta nu se vede cu ochii. Nu peste mult, conceptia se modifica si cutare teolog medieval, mai cutezator, apreciaza la femei nu numai sufletul incapator, dar si parul impletit in cosita. Cu toate acestea, abia incepind cu secolul XIX, ochii se opresc si asupra "partii de jos" a trupului. Georges Vigarello examineaza cu egala atentie tratatele cu privire la frumusete, dar si "blazoanele corporale" din Renastere, portretele literare din secolele ce au urmat, literatura si publicatiile destinate, in contemporaneitate, sexului "slab". Unde-i ibarbatul care n-a tras un ochi prin "Elle"? Observind istoria, savantul constata o vadita evolutie a paradigmei frumosului. în timp ce frumusetea medievala presupune "chipul simetric si alb, sinii marcati, talia mica", frumusetea moderna cere "senzualitate, hedonism, eficienta". Frumusetea medievala e definita, asadar, prin atribute statice. Frumusetea moderna impune atribute dinamice, active. Ea nu mai este o pura gratuitate picturala, fiind in acord cu dorinta de emancipare a femeii, cu "feminismul", ca atare (astazi, cam strident). Dar ruptura cea mai marcata se petrece indata dupa primul razboi mondial, in deceniul al treilea al vreacului trecut. Idealul frumosului acum se schimba, de fapt. Dupa noul canon, femeia frumoasa e, intii de toate, femeia inalta, caracterizata in "revistele de specialitate" drept "corpul liana cu picioare interminabile". Trupul planturos, in forma de S, trupul lenes, e inlocuit de silueta inalta, subtire, alerta, "in chipul literei Alef" (cum e caracterizat inca in povestile medievale, din "O mie si una de nopti"!). Mutatia poate fi descifrata si in portretele feminine din romanul lui Proust, sau in "Adela" lui Ibraileanu. Fictiunea romanesca influenteaza, prin urmare, atit comportamentul feminin, cit si idealul modern de frumusete. Un exemplu elocvent e romanul lui Victor Marguerite, "La Garconne", roman care se vinde, intre 1922 si 1929, intr-un milion de exemplare. El raspindeste modelul femeii "baietoase". Tot in anii \'20, aminteste Georges Vigarello, femeia renunta la plete, la coama, spre uluirea conservatorilor"¦ Mai mult: in acest deceniu al transformarilor marcate, femeile ies la plaja si fac "bai de
soare". Caci soarele duce la "inflorirea frumusetii" (dupa cum se afirma intr-un numar, din 1935, al revistei "Votre beauté"). Costumul de baie se simplifica, ranind pudoarea unui G. Calinescu, care isi exprima revolta si dispretul, intr-o vestita "cronica a mizantropului". Dar mutatia idealului de frumos e dirijata, in primul rind, de industria cinematografica. Vizita in "camera obscura" de cinema modifica radical
perceptia frumusetii corporale, atitudinea femeilor fata de sine si fata de barbat, dar si notiunea insasi de iubire. Vedetele vremii sint neuitatele Greta Garbo si Marlene Dietrich, roscata Nancy Carrol sau "dorinta blonda", Jean Harlow. As incheia printr-o observatie nevinovata: daca frumusetea e ilustrata de femei, istoria frumusetii o scriu, in special, barbatii.
P.S. Nu ma pot abtine sa nu recomand, cu acest prilej, si lucrarea lui Robert Muchembled, Orgasmul si Occidentul. O istorie a placerii din secolul al XVI-lea pina in zilele noastre, aparuta la aceeasi editura
Cartier. Dar care va fi fiind legatura dintre frumos si placere, nu are rostul sa mai intreb.
