Educație

Eminescu trezeste constiinta autoritatilor

Iulia Crețu
16 ian 2007 780 vizualizări
Celebrarea a 157 de ani de la nasterea poetului national Mihai Eminescu a strins la manifestarile de ieri mai toate figurile institutiilor publice din Focsani, dar si numerosi elevi.

Daca la Biblioteca Judeteana cei care au reinviat creatia geniului au fost

bibliotecarii si tinerii, care au citit in mai multe limbi din versurile eminesciene, la bustul din Piata Teatrului s-au strins la lumina stelelor consilieri locali, sefi ai regiilor locale, reprezentanti ai institutiilor de cultura, dar si primarul Decebal Bacinschi impreuna cu cei doi viceprimari. Alaturi de acestia, o puzderie de elevi care, in soapta, au recunoscut ca au fost mobilizati de profesori sa vina la ceremonie. Majoritatea invataceilor stiau de la orele de curs simbolistica operei lui Mihai Eminescu, recunoscind ca profesorii

de literatura pun mare accent pe cel care a sfirsit tragic, dar a lasat poporului roman "Luceafarul" sau "Sarmanul Dionis". Acestia au depus la statuia lui Eminescu flori si apoi au participat la un

spectacol de teatru, "Badaranii", de Carlo Goldoni, in interpretarea actorilor de la Teatrul Municipal "Mr. Gh. Pastia" din Focsani. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.