Educație

Update!!! Şcolile răman închise pentru elevi, nu şi pentru profesori

Ziarul de Vrancea
28 ian 2014 5277 vizualizări
Vremea rea prelungeşte minivacanţa elevilor u şcolile răman închise încă două zile, miercuri şi joi u de sambătă, 1 februarie, elevii intră în vacanţa intersemestrială care se va finaliza duminică, 9 februarie

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a decis ieri suspendarea cursurilor în zilele de miercuri şi joi, ca urmare a atenţionării cod portocaliu care a fost prelungită pentru judeţul Vrancea. “Ca urmare a prelungirii atenţionării de cod portocaliu de ninsoare şi viscol, se suspendă cursurile în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Vrancea, în zilele de miercuri şi joi – 29 şi 30 ianuarie 2014”, se arată într-o informare de presă a IŞJ. “Având în vedere condiţiile meteo şi instituirea codului portocaliu de viscol pentru zilele de 29 şi 30 ianuarie 2014, prefectul Judeţului Vrancea, domnul Cătălin Kanty Popescu, a hotărât, de comun acord cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, să suspende cursurile la toate unităţile de învăţământ din judeţul Vrancea,” a comunicat şi Instituţia Prefectului. Drept urmare, oficialii învăţămantului vrancean au decis ca mediile să fie încheiate cel mai tarziu în primele două zile ale semestrului al II-lea al anului şcolar.
 

Profesorii, obligaţi să încheie mediile

Închiderea şcolilor este valabilă doar pentru elevi, nu şi pentru cadrele didactice care nu sunt navetiste. Acestea, potrivit oficialilor IŞJ, trebuie să meargă la şcoală în aceste zile şi să încheie mediile elevilor. “Mediile pot fi încheiate dacă sunt note şi dacă profesorii pot ajunge la şcoală. Acolo unde accesul nu este posibil, în special la structuri, mediile vor fi încheiate în primele două zile ale semestrului al II-lea”, ne-a declarat inspectorul general adjunct al IŞJ, profesoara Luminiţa Balaban. Directorii de şcoli au înaintat IŞJ o machetă privind situaţia fiecărei unităţi de învăţămant în parte, din aceasta reieşind, potrivit inspectorului adjunct, că la şcolile de centru se poate ajunge, nu şi la şcolile arondate, situate de regulă în sate mai îndepărtate de centrul localităţilor. “Inspectorii teritoriali ţin legătura cu domnii directori şi aceştia ne-au comunicat faptul că la şcolile de centru au mers zilele acestea, dar sunt probleme la cele arondate, care se află în localităţi îndepărtate şi unde drumurile sunt impracticabile. Noi le-am spus ca, acolo unde se poate, să meargă şi să deszăpezească, să se intereseze de apă, energie electrică”, ne-a mai declarat Luminiţa Balaban.

La şcolile din Focşani directorii au programat şedinţe pe catedre

Puştii au profitat de zilele libere pentru a se da cu săniuţa

Elevii navetişti din comuna Măicăneşti nu pot ajunge la şcoală, chiar dacă ieri în comună au intervenit cu echipe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) pentru a degaja zăpada de pe carosabil. Directorul şcolii Măicăneşti, profesorul Neculai Goleanu, spune că va chema în cursul zilei de astăzi sau cel tarziu maine cadrele didactice la şcoală pentru a încheia mediile, mai puţin cele navetiste. “S-a intervenit cu echipe ale ISU astăzi (n.r. ieri), dar probleme sunt la Stupina şi la Satu Nou unde nu poate ajunge microbuzul şcolar să preia elevii. Zăpada este mare, iar la casele din marginea satului este cat gardul. Dacă maine (n.r. azi) vremea va fi bună vom chema cadrele didactice din localitate să încheie mediile, cel tarziu joi. Avem şi multe cadre navetiste care nu pot ajunge pană nu se degajează drumurile”, ne-a declarat directorul Şcolii Măicăneşti. La Slobozia Bradului zăpada din curtea şcolii a fost degajată de îngrijitori. “Elevii nu pot ajunge la cursuri deoarece sunt multe uliţe nedeszăpezite. Şcoala are multe cadre navetiste care, de asemenea, nu au cum să ajungă. Aşteptăm precizări de la Inspectoratul Şcolar pentru zilele următoare”, ne-a spus directorul Şcolii Slobozia Bradului, profesoara Costache Voica. În şcolile din Focşani dascălii merg la serviciu pentru a încheia medii şi pentru a participa la şedinţele programate pe catedre pentru stabilirea încadrărilor. La unele licee, chiar şi elevii au fost convocaţi pentru a îndepărta zăpada din curte. De sambătă, 1 februarie, elevii intră în vacanţa intersemestrială care se va finaliza duminică, 9 februarie. (M. VLĂDESCU)

 

Doar elevii stau acasa, profesorii trebuie sa vina la scoala. Vezi de ce!

Vremea rea prelungeşte minivacanţa elevilor. Şcolile răman închise încă două zile, miercuri şi joi

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a decis astăzi suspendarea cursurilor în zilele de miercuri şi joi, ca urmare a atenţionării cod portocaliu care a fost prelungită pentru judeţul Vrancea. „Ca urmare a prelungirii atenţionării de cod portocaliu de ninsoare şi viscol, se suspendă cursurile în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Vrancea, în zilele de miercuri şi joi – 29 şi 30 ianuarie 2014”, se arată într-o informare de presă a IŞJ. "Având în vedere condițiile meteo și înstituirea codului portocaliu de viscol pentru zilele de 29 si 30 ianuarie 2014, prefectul Județului Vrancea, domnul Cătălin Kanty Popescu, a hotărât, de comun acord cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea , să suspende cursurile la toate unitățile de învățământ din județul Vrancea.", a comunicat si Institutia Prefectului in urma cu citeva minute. Drept urmare, oficialii învăţămantului vrancean au decis ca mediile să fie încheiate în prima săptămană a semestrului al II-lea al anului şcolar. (M. V.)

Profesorii, obligati sa incheie mediile

Închiderea şcolilor este valabilă doar pentru elevi, nu şi pentru cadrele didactice care nu sunt navetiste. Acestea, potrivit oficialilor IŞJ, trebuie să meargă la şcoală în aceste zile şi să încheie mediile elevilor. “Mediile pot fi încheiat dacă sunt note şi dacă profesorii pot ajunge la şcoală. Acolo unde accesul nu este posibil, în special la structuri, mediile vor fi încheiate în primele două zile ale semestrului al II-lea”, ne-a declarat inspectorul general adjunct al IŞJ, profesoara Luminiţa Balaban. Potrivit acesteia, din raportările directorilor reiese faptul că la şcolile de centru se poate ajunge, probleme fiind în special la şcolile arondate.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
dan, acum 3733 zile, 9 ore, 12 minute, 1 secunda
Se vede cat de ingusti la minte sunt cei care conduc inspectoratul scolar.
Mandea Bogdan, acum 3733 zile, 9 ore, 17 minute, 59 secunde
cum pot stii daca se vor inchide școliile pe 31 Ianuarie
, acum 3733 zile, 10 ore, 50 minute, 32 secunde
cine isi asuma raspunderea pt incalcarea legii? Mediile nu se pot incheia fara o saptamana de scoala din dreptul elevului la nota
dalida, acum 3734 zile, 4 ore, 40 minute, 48 secunde
Eu propun sa se adune pe arii curiculare, in cate o clasa si sa isi predea unul altuia. Nu ar fi fain?? daca tot sunt fortati sa se duca la ore fara elevi, macar sa nu se duca degeaba..
bravo,natiune!, acum 3734 zile, 6 ore, 26 minute, 17 secunde
conform regulamentului,mediile se incheie la ultima ora de curs.Deci n-ar fi rau ca profesorii sa tina orele,chiar fara elevi,nu?
bravo,natiune!, acum 3734 zile, 6 ore, 32 minute, 29 secunde
Conform regulamentului, mediile se incheie la ultima ora de curs. Deci profesorii pot face orele,chiar fara elevi,nu?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.