Educație

Redactorul şef al “Terra magazin” îşi lansează cartea la Adjud

Ziarul de Vrancea
24 ian 2014 1416 vizualizări
Volumul „Baikal - un ochi adânc, albastru” reprezintă debutul literar al geografului Ionuţ Popa

Şcoala “Angela Gheorgiu” din Adjud va găzdui marţi, 28 ianuarie, lansarea cărţii-jurnal de călătorie “Baikal – un ochi adanc, albastru…” semnată Ionuţ Popa. Evenimentul va avea loc la Centrul de Documentare al unităţii şi va fi precedat de o prezentare multimedia. Ionuţ Popa, redactor şef al revistei “Terra magazin”, se află într-un turneu naţional de lansare a volumului, care include şi Adjudul. Scrisă în urma unei călătorii realizată cu Transiberianul, cartea se doreşte a fi şi o avanpremieră pentru cei pasionaţi de sporturile olimpice ce se vor desfăşura la Soci. Ionuţ Popa este doctor în geografie al Institutului de Geografie al Academiei Române, titlu obţinut în anul 2011 pentru o teză în domeniul ecologiei urbane, ce a avut ca obiect municipiul Bacău. Este redactor-şef al revistei „Terra magazin”, secretar în Biroul Executiv al Societăţii de Geografie din România şi membru al unor ONG-uri cu activitate susţinută în domeniul educaţional şi al protecţiei mediului. Volumul „Baikal - un ochi adânc, albastru” reprezintă debutul literar al lui Ionuţ Popa, cartea, apărută la sfârşitul lunii noiembrie 2013, fiind materializarea unei expediţii în Siberia, la lacul Baikal, desfăşurată în colaborare cu EGEA Moscova (European Geography Association of young geographers and students). “A scrie în România de astăzi o carte despre Rusia este un demers uşor împotriva curentului, pentru că atitudinea noastră faţă de ruşi este una încărcată de prejudecăţi, în majoritate negative. Dincolo de istoria recentă însă, Rusia are, cel puţin din punct de vedere geografic, multe, foarte multe de arătat! (...) De la Sankt Petersburg şi Moscova, pe „Drumul de Fier al Siberiei” cu celebrul tren Transsiberian până la Irkutsk şi pe Insula Olkhon din mijlocul lacului Baikal, cititorul participă la o aventură plină de inedit şi umor, care creionează o faţă mai puţin cunoscută a „balşoaiei” măicuţe Rusia! Totuşi, această carte nu este o simplă înşiruire de întâmplări, un simplu jurnal de bord. Este o călătorie care adaugă noi experienţe, dar le lămureşte şi pe cele vechi, găsind şi potenţând conexiuni nebănuite. Într-un spaţiu în care nimic nu este aşezat logic, previzibil, se limpezesc elemente care ţin de o logică şi o înţelegere superioare”, se arată în prefaţa cărţii. Lansarea de la Adjud va avea loc la ora 14,00. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.