Educație

Cenaclu literar la Liceul Tehnologic din Odobeşti

Andrei Milcoveanu
17 ian 2014 2163 vizualizări
De Ziua Culturii Naţionale, elevii Liceului Tehnologic din Odobeşti au înfiinţat un cenaclu literar. “Împreună cu sprijinul câtorva colegi am reuşit în acest an să inaugurăm un cenaclu literar.

Nu suntem un liceu de ştiinţe umane/umaniste, dar în liceul nostru există mulţi elevi care iubesc poezia, proza. Ca profesor de limbă şi literatură română m-am bucurat că elevii au dorit să deschidem un cenaclu literar”, ne-a spus prof. Cristina Lăţcan. Înfiinţarea unui asemenea cenaclu într-un liceu tehnologic poate juca un rol important în formarea culturii generale, într-un moment în care programele şcolare sunt mai mult decât haotice, cultura generală fiind un domeniu absolut ignorat de cei care alcătuiesc programele şcolare şi manualele utilizate în şcoli. “Pentru că am inaugurat acest cenaclu în ziua de naştere a Poetului Naţional, am dedicat prima întâlnire, operei şi vieţii poetului. De asemenea, a fost proiectat un film documentar de la începutul secolului XX şi s-a ascultat muzică pe versuri de Mihai Eminescu. Trebuie să evidenţiez participarea elevelor Mădălina Leica, Raluca Bosoc şi Cătălina Stan”, ne-a spus prof. Larisa Hărăbor. O parte din opera poetului a fost pusă la dispoziţia celor de prezenţi de bibliotecara Lăcrămioara Constantinescu. (Andrei Milcoveanu).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.