Educație

Poliţia Rutieră a stabilit: şoferul BMW-ului a trecut pe roşu!

Dan Chiriac
10 ian 2014 2832 vizualizări
Soferul autoturismului a rămas două luni fără permis.Pasagera aflată în BMW, despre ca poliţiştii spun că a ajuns la spital, a susţinut că nu a suferit niciun fel de răni

Poliţia Rutieră Focşani a stabilit că accidentul produs joi seara în intersecţia de la BIG a fost provocat de şoferul maşinii BMW. Cătălin Stoian, şoferul autoturismului BMW, a rămas şi fără permis de conducere, potrivit Poliţiei. În schimb, pasagera aflată alături de el în maşină nu are nimic, chiar dacă iniţial poliţiştii au susţinut că a avut nevoie de ajutor medical la cateva ore după accident. “În urma verificărilor s-a stabilit că şoferul maşinii BMW a trecut pe culoarea roşie a semaforului. Fata care a ajuns la spital nu a suferit răni în urma accidentului, astfel încat incidentul va fi soluţionat ca şi o tamponare. Şoferul care a provocat tamponarea va rămane fără permis pentru 60 de zile, în condiţiile în care au existat avarii”, ne-a spus comisarul Cătălin Stegărescu, şeful Poliţiei Rutiere Focşani. La randul său, tanăra despre care s-a presupus că a fost rănită uşor ne-a informat prin intermediul reţelei Facebook că nu a ajuns la spital pentru că nu avea de ce. “Nici la spital nu am fost, nici nu prezint vreo durere sau vreo leziune...”, a susţinut tanăra. Reamintim că joi seara, un autobuz al Regiei de Transport Public Local Focşani şi un autoturism BMW au fost implicate într-un incident rutier produs pe bulevardul Unirii, în interesecţia de la BIG. Ambii şoferi, audiaţi de poliţiştii de la Biroul Rutier Focşani, au declarat că au trecut pe culoarea verde a semaforului!  Chiar dacă Poliţia Rutieră l-a scos vinovat pe şoferul BMW-ului, unii cititori ai Ziarului de Vrancea susţin pe forum că şoferul de pe autobuz ar fi forţat culoarea roşie a semaforului electric. Directorul de la SC Transport Public Focşani susţine că şoferul implicat este unul responsabil. “Poliţia ne-a confirmat că şoferul nostru nu este vinovat de incident. Nu sunt avarii foarte mari la autobuz. Farul şi bara, urmează ca acesta să fie reparat şi trimis din nou pe traseu”, ne-a spus Ion Diaconu, şeful SC Transport Local Focşani. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
gabo, acum 3750 zile, 16 ore, 16 minute, 45 secunde
teribilisti cu masini puternice care nu au rabdare ei sa stea la semafor ,depasesc coloane ca tre sa ajunga la nu stiu ce locatie...deci politia a zis clar ca alla cu bmw e vinovat...
Alex, acum 3751 zile, 16 ore, 28 minute, 17 secunde
cred ca politia greseste.nu am fost la fata locului insa circul foarte des cu mijloacele de transport in comun din acest "minunat oras". daca o sa mergeti cu acest sofer o sa observati ca el citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.