Educație

Botezul Domnului - Boboteaza

Ziarul de Vrancea
5 ian 2014 1386 vizualizări
De Bobotează natura este îmbisericită prin sfinţirea Aghiazmei celei Mari

„În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în Pustia Iudeii, spunând: «Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor !» (…) Atunci a ieşit la el Ierusalimul şi toată Iudeea şi toată împrejurimea Iordanului. Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. (…) În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. Ioan însă Îl oprea, zicând: «Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?» Şi răspunzând, Iisus a zis către el: «Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea.» Atunci L-a lăsat. Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată glas din ceruri zicând: «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.»” (Matei, III, 1-17) Aşa ne prezintă evanghelistul Matei episodul botezului Fiului lui Dumnezeu de către profetul Ioan, în apa Iordanului. Din punct de vedere teologic, Botezul Domnului marchează începutul activităţii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu, cu alegerea apostolilor şi va culmina cu Răstignirea şi Învierea. Citit în această cheie, Botezul Domnului a devenit poarta de intrare în creştinism, fiind actul prin care un necredincios devine creştin prin cufundarea în apă, mărturisirea Simbolului de credinţă şi împărtăşirea cu Trupul euharistic. Sărbătorit mult timp împreună cu Naşterea Domnului, din secolul IV Crăciunul se sărbătoreşte pe 25 decembrie, iar Botezul pe 6 ianuarie, transformându-se în cea mai importantă sărbătoare a debutului noului an. Din punct de vedere al popularităţii, Boboteaza este la întrecere cu Crăciunul şi Paştele. În ce priveşte serviciul religios care se oficiază cu această ocazie, trebuie precizat că Boboteaza este momentul când natura este îmbisericită prin sfinţirea Aghiazmei celei Mari şi binecuvântarea naturii de către preoţi. De Bobotează, fiecare creştin aduce Aghiazmă Mare acasă, stropeşte întrega gospodărie, animalele, pâmântul, viile şi pădurile pentru a împăca cerul cu pământul, a îndepărta gândurile rele, răutăţile şi orice stare de spirit care contravine bunului mers al vieţii. De Bobotează, omul se apropie de natură, recunoscând prin aceasta că toată creaţia este opera lui Dumnezeu şi omul nu ar putea supravieţui fără natură. Nu ar fi rău dacă asasinii pădurilor noastre, ”prietenii noştri de toate zilele”, în loc să defrişeze fără milă pădurile s-ar gândi că fiecare copac tăiat din pădure înseamnă mai puţin oxigen pentru viaţa noastră. Or, viaţa a fost dată de Dumnezeu şi cine lucrează împotriva sursei de viaţă care este pădurea, lucrează împotriva lui Dumnezeu! (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
nelu, acum 1413 zile, 7 ore, 59 minute, 51 secunde
frumos a fost la Prahuda cruci de gheata obiceiuri pastrate in ciuda temperaturilor ridicate
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.