Educație

Info-Educaţie:IŞJ eliberează adeverinţele pentru experţii în management

Ziarul de Vrancea
26 dec 2013 1151 vizualizări
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea a început să elibereze adeverinţele care atestă calitatea de expert în management educaţional a celor 30 de cadre didactice care au promovat concursul în cadrul celei de-a cincea serii.

Potrivit IŞJ, Ministerul Educţiei a confirmat trecerea numelor celor 30 de dascăli vranceni în registrul naţional al experţilor, ceea ce a determinat instituţia să elibereze adeverinţele. “Sunt semnate, ştampilate, trebuie doar să semneze de primire. Deja sunt patru colegi care le-au ridicat”, ne-a declarat inspectorul pentru monitorizarea curriculumului descentralizat, Emil Radu. IŞJ va mai avea program pe 30 decembrie şi apoi tocmai pe 6 ianuarie 2013. (M. V.)

Moş Crăciun licean

Consiliul Judeţean al Elevilor Vrancea a desfăşurat, în Ajunul Crăciunului, proiectul caritabil „Dăruieşte de Crăciun”. Acţiunea a constat în donarea unor haine, dulciuri şi jucării, celor 16 copii orfani, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani, aflaţi în Centrul Comunitar Dumbrăveni. Copiii au rămas plăcut impresionaţi, cu atat mai mult cu cat darurile au fost aduse chiar de… Moş Crăciun. “Sperăm că, astfel, am reuşit să aducem puţină bucurie copiilor şi le mulţumim tuturor Consiliilor Şcolare ale Elevilor pentru implicare, în special celui din cadrul Liceului Teoretic „Emil Botta” din Adjud”, transmit reprezentanţii Consiliului Şcolar al Elevilor Vrancea. (M.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.