Cuviosul Gheorghe de la Cernica
Stareţul Gheorghe de la Cernica a fost unul din cei mai importanţi duhovnici din Țara Românească, cel care a introdus isihasmul în viaţa mănăstirilor din jurul Bucureştilor. Originar din Transilvania, a făcut parte din obştea monahilor de la Mănăstirea Vărzăreşti, sub ascultarea duhovnicească a Cuviosului Paisie Velicikovschi. Și-a urmat părintele spriritual la Dragomirna, Secu şi Neamţ, iar din 1781 a acceptat să fie numit stareţ al Mănăstirii Cernica de lângă Bucureşti. Venirea sa la conducerea unuia din cele mai importante aşezăminte monahale din Țara Românească a însemnat un moment de cotitură în viaţa monahismului de la sud de Milcov. Adept al principiilor vasiliano-paisiene, care au la bază Rugăciunea inimii şi studierea textelor sfinte, stareţul Gheorghe a introdus în viaţa monahilor rugăciunea neîncetată, studierea textelor sfinte, traducerea sfinţilor părinţi, copierea şi tipărirea acestor texte şi slujirea aproapelui. În ciuda austerităţii şi regimului ascetic impus de stareţ, numărul monahilor a crescut, Cernica devenind un magnet pentru călugării din Țara Românească, fascinaţi de viaţa duhovnicească şi emulaţia din obştea Cernicăi. După modelul său, stareţii aşezămintelor monahale din jurul Bucureştilor şi cei din eparhiile vecine au copiat regulile de la Cernica, generalizând modelul vasiliano-paisian în Țara Românească şi odată cu acesta scrierile ascetice ale Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului. Dacă Vasile a făcut din Poiana Mărului centrul spiritual al aşezămintelor monahale de la granţa celor două Principate, iar Paisie a transformat Mănăstirea Neamţ în centrul intelectual al Ortodoxiei, stareţul Gheorghe a reuşit să înduhovnicească viaţa monahală din Țara Românească şi să asigure monahismului românesc un model de viaţă monahală autentică, iar Cernica să rămână până în zilele noastre plămânul spiritual al Bucureştilor. (Valentin MUSCĂ)