“100 de eroi prind rădăcini la 100 de ani de la Marea Unire” cu ajutorul uniriștilor
Acțiunea, potrivit inițiatorilor, va continua și în anul Centenarului.
Elevii Colegiului Național Unirea au desfășurat, în zilele de 4-5 noiembrie 2017, acțiunea “100 de eroi prind rădăcini la 100 de ani de la Marea Unire”, ca o formă formă de recunoștință adusă înaintașilor, a celor care au luptat și murit pentru ca noi să existăm astăzi ca națiune. La acțiunea, care a constat în plantarea a 100 de arbori în comunele Bordesti si Năruja și care s-a derulat în colaborare cu Direcția Silvică Vrancea, Ocolul Silvic Bordești, Primăria Năruja, au participat 60 de elevi uniriști îndrumați de prof. Octavian Dragomir și prof. Enache Pătrașcu. Acțiunea face parte din proiectul "România 100.2100.152”, inițiat în urmă cu un an, al Colegiului Național Unirea care își propune să evidențieze valorile culturale, spirituale, istorice ale poporului român, dar și frumusețile naturale ale spațiului geografic românesc. Este un proiect care face o incursiune atemporală prin toate provinciile istorice, încercând să redescopere sufletul românesc în matca proprie. "România 100.2100.152 nu este un proiect despre cei din prezent. "România 100.2100.152" este despre cei care au fost şi care au luptat şi murit (milioane de eroi tăcuţi) pentru ca noi să avem astăzi o ţară, eroi necunoscuţi şi de mult uitaţi, care au mânuit arma sau plugul, pentru ca moştenirea noastră identitară să nu se piardă în neantul vremurilor şi pentru ca noi să vorbim o limbă şi să avem o istorie. Ei au făurit România Mare, şi despre ei este acest proiect! "România 100.2100.152" este în egală măsură despre generaţiile care vor veni şi care vor pierde orice legătură cu trecutul, cu istoria şi, fapt si mai dramatic, cu geografia acestei ţări, dacă noi, cei din prezent, nu avem suficientă grijă de a păstra aceste valori. Aşadar, proiectul este un îndemn adresat generaţiilor ce vor veni, de a păstra cu dinţii zestrea identitară moştenită de la înaintaşi şi de a o duce mai departe, ca singură soluţie pentru a opri efectele dezumanizante a ceea ce se numeşte globalizare sau mai plastic, societatea viitorului", transmit reprezentanții Colegiului Național Unirea. (M .V. )