„Rânduri – Gânduri despre viată şi cărţi”, cronică la cartea scriitoarei focșănence, Teodora Fîntînaru, ”Primăvara lecturii la români”
Titlul mi-a fost sugerat de dedicaţia domnișoarei doctor Teodora Fîntînaru atunci când mi-a oferit cartea Primăvara lecturii la români: Fragmente de cotidian în spațiul carpatin: sec. XVI-începutul sec.XIX, apărută la editura Academiei Române, în 2020.
Apreciată ca fiind un veritabil detectiv al cărţilor deosebite apărute de-a lungul vremii, de către profesorul universitar doctor Ioan Adam, care prefaţează cu eleganţă acest volum, Teodora este o erudită care-şi propune să fie călăuză doritorilor de călătorii prin locuri greu accesibile ale civilizației trecute, lăsate de martori cunoscuți sau anonimi, într-un univers complex care conturează memoria neamului românesc în perioada celor trei secole de care s-a ocupat autoarea.
O ştiam deja pe autoare ca fiind preocupată nu numai cu managerierea cărţilor din biblioteca judeţeană „Duiliu Zamfirescu” a cărei director responsabil a fost vreme de mai mulți ani, ci și cu studiul lor.
De altfel în volumul „Vitralii patinate”, autoarea a dat deja proba cunoașterii în domeniul literaturii medievale. Practic autoarea își continuă demonstraţia cu argumente de ordin filologic impunând prin asociere descoperirea unor cărţi şi mentalităţi ce-au făcut subiectul acestui volum. Se vede de departe remarcabila experienţă culturală ce alcătuiește un discurs dispus să călătorească la un loc cu noi cititorii mai puţin dăruiţi lecturii specializate. Pledoaria pentru lectura care înnobilează discursul este specifică doar omului ce crede cu sinceritate în gestul său de a ne atrage să descoperim măcar o parte din cărţile la care se face referire. Autoarea dezvoltă pe parcursul volumului și rolul de creuzet pe care l-a avut Europa Occidentală în apariția cărților în limba română.
Se vede treaba că editura Academiei Române a ştiut ce face atunci când a purces la tipărirea acestui volum, îmbogăţindu-şi astfel zestrea de date şi metode.
Un capitol interesant, care face încă odată dovada erudiției autoarei, este Capitolul III: Iconografia cărții și a livrescului, pag 50, cu subcapitole relevante care delectează gustul artistului din oricare parte ar veni el: …Prezențe ale cărții în arta plastică, Cartea în context hieratic, Cartea în context votiv, Cartea în context profan…
”Secolul al XVI-lea, creează, la Veneția, Florența sau în Țările de Jos o nouă epocă, pregătind în secolul Reformei și al Contrareformei, trecerea spre adevărata vârstă de aur a artei europene, cea pe a secolului al XVII-lea. Acesta este și secolul care a pus în valoare pictura de șevalet sau natura moartă, cu veche tradiția de altfel, împreună cu speciile ei, fapt care a consacrat obiectul în pictură, prin reprezentativitate, diversitate și răspândire.”( pag 57) De fapt, volumul are în final o bogată colecţie de tablouri ce au legătură cu temele abordate în carte,
Mi se pare un act de curaj când o autoare elegantă şi rafinată cum este Teodora, face o incursiune în tipul de lectură specifică genului feminin sau masculin, fără să dea impresia că ia apărarea cuiva.
Oricum, când autoarea analizează şi „formele de acces la carte”, pare că începem şi noi. cititorii de rând să desluşim taine din bogăţia oferită de cărţi.
Mărturisesc că nu am înțeles de ce autoarea nu doreşte să participe la dezbateri publice legate de creaţie în general şi de carte în special. Ar fi avut ce împărtăşi celor care declarau că sunt scriitori.
De aceea nu cred că greşesc prea mult când afirm că este o carte care se adresează în primul rând cititorilor interesaţi în desluşirea tainelor lecturii într-un context literar specific cercetătorilor.
Mărturisesc că am pătruns cu destulă dificultate tainele legate de „Registrele-catalizator al vieții domestice ”. Dar autoarea a găsit până şi în Registrele lui Brâncoveanu lucruri care explică anumite stări şi fenomene de la curtea marelui voievod, care fac nu numai deliciul lecturii propriu-zise dar şi o modalitate de introducere în viaţa acelor timpuri. Poate dacă am fi găsit mai multe lucrări de acest gen de-a lungul lecturilor noastre, am fi fost la rându-ne nişte beneficiari mai valoroşi ai intenţiilor culturale brâncovinene.
Nu mă miră nici interesul manifestat de autoare vizavi de calendarele apărute în epocă sau a cărţilor de bucate.
Analizând şi modul în care multe din scrieri sunt adevărate capcane pentru cei ce-şi propun să analizeze fenomenul lecturii în general, autoarea este plină de sugestii şi ne îndrumă din când în când paşii pe calea cea dreaptă a evaluării asumate din izvoarele timpurilor.
Am reflectat mai mult decât la alte cărţi ca să nu cumva să greşesc când îmi permit să emit păreri vizavi de lectura acestei autoare, nu pentru că nu aş fi ajuns la vreo concluzie mai puţin adevărată. Dar mai ales pentru a fi şi eu la rândul meu înţeles cu adevărat când recomand volumul de studiu şi recreere a minţii fără pericolul de a îngurgita pe nemestecate părţi şi sloganuri înşelătoare.
Până şi însemnările de pe cărţi au fost analizate, iar zapisele au intrat în atenţia autoarei, nu putem decât să ne bucurăm că am avut norocul să avem ocazia de a lectura un volum, în care tenacitatea şi justa evaluare au fost de căpătâi.
Iată de ce pot să afirm cu siguranţa omului care a exercitat o prudenţă excesivă de-a lungul vremii, care vine cu recomandarea de a citi această lucrare pentru corecta asumare de valori.
Aş vrea să se reţină şi faptul că nu există bucurie mai mare ca autor de carte decât aceea de a dărui cu onestitate ceea ce crede că merită să fie cunoscut şi de semenii lui. Iar Teodora asta face. De parcă ar vrea să demonstreze că-şi merită şi numele de Fîntînaru. Autoarea este în mare măsură o fântână cu un izvor sănătos de cunoştinţe literare din care să nu te mai poţi sătura citind.
Gheorghe Andrei Neagu
