Educație

 PREMII NUMEROASE LA ,,ȘCOALA ȘTEFAN CEL MARE" DIN FOCȘANI

Nicoleta Căinap 
20 iun 2017 2154 vizualizări

Sfârșitul cursurilor a adus nu numai festivități de absolvire, ci și un bilanț al realizărilor la concursurile și olimpiadele școlare desfășurate pe parcursul întregului an școlar.  Pe lângă rezultatele la învățătură și disciplină, elevii școlii se mândresc cu participări numeroase și peste 140 de premii obținute la etapele județene și naționale ale acestui tip de activități.

Tabelul complet cu premianții poate fi citit și în documentul atașat la finalul  articolului prezent

Astfel, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura română, eleva Udrea Ana - Maria (clasa a VIII -a E) a obținut locul I la etapa județeană, iar la etapa națională mențiune, ocupând locul al patrulea. Colegul său mai mic, Boldeanu Cristian (clasa a V- a D) a obținut premiul al II- lea la aceeași competiție, fapt care i-a permis să participe la Concursul Național ,,Ionel Teodoreanu". Ambii elevi au fost îndrumați de către Mirela Dumitru.

Concursul județean de limba engleză ,,The English Way" - ediția I a adus o serie de premii, elevii Mihoc Mara, Marinescu Radu, Tătaru Alexandru din clasa a III- a  pregătiți de către profesorii  Elena Androni și Adrian Grigoriu clasându-se pe locul I. Tot premiul I au obținut Bratu Ioana (clasa A IV-a), Bosnea Britney (clasa a V- a A), îndrumate de Elena Androni și Iorgulescu Teodora (clasa aVI-a E ), coordonată de Adriana Văsîi.

,, Drama Experiences " este un concurs județean de teatru în limba engleză aflat la a treia ediție și unde echipa școlii formată din Bosnea Britney, Tănase Bianca și Bălăuță Alexandru (clasa a V- a A), îndrumată de Elena Androni s-a clasat pe locul I .

Olimpiada Națională de Limba Franceză a adus pentru Lățcan Alexandra (clasa a VIII -a B) premiul I ,fiind pregătită de profesoara Petruța Bălan.

Elevul Stan Robert (clasa a VII-a D), coordonat de Paula Sîrbu, a obținut premiul I la etapa județeană a Olimpiadei  Naționale de  Limba  Italiană, la etapa națională a acestei competiții obținând tot premiul I.

Etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba spaniolă a adus premiul I pentru elevul Florea Teodor (clasa a VIII-a E), îndrumat de Ionela Mihai, iar participarea la etapa națională un premiu special.

Concursul de matematică ,,Lumina Math" - nivel național,  a dat posibilitatea elevilor școlii să-și demonstreze cunoștintele. Hăineală Ioana (clasa a V-a D) a obținut premiul al II-lea, în timp ce colegii săi, Lupu Teodor, Boldeanu Cristian, Săvulescu Medeea, din clasa a V-a și Voineag Lorena (clasa a VIII -a C) au obținut premiul al III- lea. Mențiuni  au fost acordate la același concurs, elevilor Pantea Ionuț, Gafincu Alexandru (clasa a V- a D), Oprișan Alexia ( clasa a VI-a E), Mănăilă Bogdan (clasa a VIII-a A) și Ciornei Alexandru (clasa a VIII -a C). Toți elevii au fost coordonați de către Mihaela Diaconu. Sub îndrumarea profesorului Florin Slujitoru, eleva Negoiță Raluca (clasa a VII -a A)a obținut mențiune, iar Mocanu Dănuț (clasa a V- a A), pregatit de  Maria  Ariton a primit premiul al III - lea.

Elevii pasionați de chimie s-au întrecut în cadrul mai multor concursuri. Rezultate deosebite au fost obținute prin participarea la Concursul Național de Chimie ,,Magda Petrovanu", organizat la Iași, unde Lățcan Alexandra ( clasa a VIII-a B) și Lățcan Ioan (clasa a VII- a B) au obținut premiul al II- lea, respectiv mențiune. Concursul Național de Chimie ,,Raluca Rîpan" a adus pentru Lățcan Ioan o mențiune la nivel județean și participarea la etapa națională. Ambii elevi au fost coordonați de profesoara Doinița Ungureanu.

Etapa județeană a Concursului Național de Biologie ,,G. E. Palade'' a adus premiul I pentru elevul Pantea Ionuț (clasa a V- a D) și participarea la etapa națională. Elevul a fost îndrumat de Silvia Tertelici.

La Olimpiada Națională ,,Științe pentru juniori", eleva Lățcan Alexandra (clasa a VIII -a B) a obținut premiul I la etapa județeană și calificarea la etapa națională ce se va desfășura în luna august la Buzău. De pregătirea elevei s-au ocupat Grațiela Soare, Doinița Ungureanu și Silvia Tertelici.  

Echipajul format din Stancu  Andreea și Luca Gabriela din clasa a IV-a A a ocupat locul I  la etapa județeană a Olimpiadei de Științe Socio-Umane- disciplina Educație Civică și a participat la etapa națională sub îndrumarea profesorului pentru  învățământ primar Corina Roșu.

Unul dintre cele mai cunoscute concursuri naționale de geografie este ,,Terra''. Ca în fiecare an, au fost mulți participanți și multe premii. La clasa a V- a, etapa județeană,   Ieremici Alexandru, Macovei Teodora și Purice Călin s-au clasat pe locul I, în timp ce la clasa a VI- a, Săcrieru Andrei  a obținut tot premiul I. Etapa națională a consacrat buna pregătire a elevilor coordonați de profesoara Cerasela Stănescu, astfel încât Săcrieru Andrei a obținut premiul I și  Ieremici Alexandru, premiul al II-lea.

Nici educația fizică nu a lipsit dintre preocupările elevilor, astfel încât echipa de majorete a școlii s-a situat pe locul I la etapa județeană a întrecerii de profil din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, sub îndrumarea profesoarei Veta Mihalache. Echipa de baschet - băieți, pregătită de Cătălin Pîrlea, a obținut tot locul I pe județ la aceeași olimpiadă.

Nu trebuie uitată nici pregătirea realizată de profesorii școlii cu elevi din alte unități școlare pentru concursuri și olimpiade. Astfel, Lețu Andrei, elev în clasa a V- a la Școala  ,,Nicolae Iorga" din Focșani a obținut premiul I etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Informatică, fiind pregătit în cadrul Centrului de Excelență din cadrul Școlii ,,Ștefan cel Mare" de către Maria Patrașcu și Marilena Oprea.

Premiul I  a fost obținut de elevul Săcrieru Ioan - Nicolae, din clasa a IX -a, de la Colegiul Național ,,Unirea" la Sesiunea de Referate și Comunicări Științifice ale Elevilor - disciplina istorie, sub coordonarea profesoarelor Nicoleta Căinap (Școala ,,Ștefan cel Mare") și Daniela Mălinoiu (CNU), etapa națională urmând să se desfășoare în luna iulie la Focșani.

 ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,ȘTEFAN CEL MARE", FOCȘANI

 

          PREMII OBȚINUTE LA OLIMPIADE ȘI CONCURSURI ÎN ANUL ȘCOLAR

                                                          2016 - 2017

 

NUMELE ȘI PRENUMELE ELEVULUI

CLASA

OLIMPIADA/

CONCURSUL

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR

ETAPA JUDETEANĂ

ETAPA NAȚIONALĂ

UDREA ANA-MARIA

VIII E

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

DUMITRU MIRELA

PREMIUL I

MENȚIUNE

BOLDEANU CRISTIAN

 V D

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

DUMITRU MIRELA

PREMIUL II

PARTICIPARE LA CONCURSUL NAȚIONAL ,,IONEL TEODOREANU''

LĂȚCAN ALEXANDRA

 VIII B

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

TĂNASE DOBRIȚA

PREMIUL III

 

 

ȚANDARĂ SERGIU

 V D

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMANĂ

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

MIRODONE MARIA

  V D

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

CHIVĂRAN ILINCA

 V D

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

MACOVEI TEODORA

 V B

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

TĂNASE DOBRIȚA

MENȚIUNE

 

TĂTARU ANDREEA

 V B

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

TĂNASE ANDREEA

MENȚIUNE

 

BALCU IRINA

 V A

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

ALUCULESEI ELENA

MENȚIUNE

 

POPA OANA

  VI B

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

NEGOIȚĂ RALUCA

 VII A

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

ALUCULESEI ELENA

MENȚIUNE

 

STAN RAZVAN

 VII D

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

VAIPAN IOANA

 VIII E

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

BOSNEA BRITNEY

 V A

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ"

ALUCULESEI ELENA

MENȚIUNE

 

TĂTARU ANDREEA

 V B

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAĂ"

TĂNASE DOBRIȚA

MENȚIUNE

 

TULBURE DIANA

 V D

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ''

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

ȚANDARĂ SERGIU

 V D

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ"

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

POPA OANA

VI B

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ ''

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

VETRESCU ANDREEA

 VI D

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ ''

ALUCULESEI ELENA

MENȚIUNE

 

OPRIȘAN ALEXIA

 VI E

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ ''

VORNIC ROXANA

MENȚIUNE

 

MIHU AMBRA

VII B

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ ''

TĂNASE DOBRIȚA

MENȚIUNE

 

PARASCHIV DARIA

 VII B

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ"

TĂNASE DOBRIȚA

MENȚIUNE

 

IANCU DIANA

VII D

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ "

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

LĂȚCAN ALEXANDRA

VIII B

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ "

TĂNASE DOBRIȚA

MENȚIUNE

 

UDREA ANA- MARIA

 VIII E

OLIMPIADA ,,LECTURA CA ABILITATE DE VIAȚĂ ''

DUMITRU MIRELA

MENȚIUNE

 

BOSNEA BRITNEY

 V A

OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ,,SOLOMON MARCUS''

ALUCULESEI ELENA

 ARITON MARIA

MENȚIUNE

 

TĂTARU ANDREEA

 V B

OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ,,SOLOMON MARCUS ''

TĂNASE DOBRIȚA DRAGOMIR RODICA

MENȚIUNE

 

TULBURE DIANA

 V D

OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ,,SOLOMON MARCUS ''

DUMITRU MIRELA DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

SĂVULESCU MEDEEA

 V D

OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ,,SOLOMON MARCUS''

DUMTRU MIRELA DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

IONIȚĂ NICOLA

VI B

OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ,,SOLOMON MARCUS ''

DUMITRU MIRELA SLUJITORU FLORIN

MENȚIUNE

 

CIUBOTARU DARIA

 VI E

OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ,,SOLOMON MARCUS ''

VORNIC ROXANA DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

NEGOIȚĂ RALUCA

VII A

OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ,,SOLOMON MARCUS ''

ALUCULESEI ELENA SLUJITORU FLORIN

MENȚIUNE

 

VOINEAG LORENA

VIII C

OLIMPIADA DE LINGVISTICĂ ,,SOLOMON MARCUS ''

DUMITRU MIRELA DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

BURUIANĂ COSMINA

VIII D

CONCURSUL ,,CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ ''

ALUCULESEI ELENA

 TACHE ANIȘOARA

PREMIUL II

 

POPA OANA

 VI B

CONCURSUL ,,CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ ''

DUMITRU MIRELA

TACHE ANIȘOARA

PREMIUL III

 

BOSNEA BRITNEY

  V A

CONCURSUL ,,CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ "

ALUCULESEI ELENA IONAȘCU MIHAELA

MENȚIUNE

 

POP RALUCA

 V A

CONCURSUL ,,CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ ''

ALUCULESEI ELENA IONAȘCU MIHAELA

MENȚIUNE

 

IONIȚĂ NICOLA

VI B

CONCURSUL ,,CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ ''

DUMITRU MIRELA

TACHE ANIȘOARA

MENȚIUNE

 

ENE FRANCESCA

VI B

CONCURSUL ,,CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ ''

DUMITRU MIRELA

TACHE ANIȘOARA

MENȚIUNE

 

DUMITRACHE ALEXIA

VII D

CONCURSUL ,,CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ ''

DUMITRU MIRELA IONAȘCU MIHAELA

MENȚIUNE

 

MIHU AMBRA

VII B

OLIMPIADA NAȚIONALA DE LIMBA ENGLEZĂ

VĂSÎI ADRIANA

PREMIUL III

 

PASCU MIHAI

VII B

OLIMPIADA NAȚIONALA DE LIMBA ENGLEZĂ

VĂSÎI ADRIANA

MENȚIUNE

 

ROȘU TEODORA

 IV A

CONCURSUL JUDEȚEAN ,,WAITING FOR SANTA''

ANDRONI ELENA -ANGELICA

PREMIUL II

 

POPA ALINA

VI E

CONCURSUL JUDEȚEAN ,,WAITING FOR SANTA ''

VĂSÎI ADRIANA

PREMIUL II

 

CONSTANTIN TEODORA

VI E

CONCURSUL JUDEȚEAN ,,WAITING FOR SANTA ''

VĂSÎI ADRIANA

PREMIUL III

 

BOSNEA BRITNEY

V A

CONCURSUL JUDEȚEAN ,,WAITING FOR SANTA ''

ANDRONI ELENA - ANGELICA

MENȚIUNE

 

BOSNEA BRITNEY TĂNASE BIANCA BĂLĂUȚĂ ALEXANDRU

V A

CONCURSUL JUDEȚEAN ,,DRAMA EXPERIENCES''

ANDRONI ELENA - ANGELICA

PREMIUL I

 

MIHOC MARA

III

CONCURSUL JUDEȚEAN  ,,THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI ELENA -ANGELICA

PREMIUL I

 

MARINESCU RADU

III

CONCURSUL JUDEȚEAN  ,, THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI ELENA - ANGELICA

PREMIUL I

 

TĂTARU ALEXANDRU

 III

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

GRIGORIU ADRIAN

PREMIUL I

 

CIOCÂRLAN MARA

III

CONCURSUL JUDETEAN ,, THE ENGLISH WAY''

ANDRONI ELENA - ANGELICA

PREMIUL II

 

DUMITRAȘCU ELINA

III

CONCURSUL JUDETEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI ELENA- ANGELICA

PREMIUL II

 

CRIȘAN MATEI

III

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI-ELENA ANGELICA

PREMIUL II

 

GROZAVU CRISTINA

III

CONCURSUL JUDEEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI ELENA -ANGELICA

PREMIUL III

 

GĂMAN MARA

III

CONCURSUL JUDEEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI ELENA ANGELICA

MENȚIUNE

 

LEVARDA ANDREI

III

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

GRIGORIU ADRIAN

MENȚIUNE

 

ȘTEFĂNESCU VICTOR

III

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI ELENA -ANGELICA

MENȚIUNE

 

PORTASE LAURA

III

CONCURSUL JUDEȚEAN,, THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI ELENA -ANGELICA

MENȚIUNE

 

MOȘNEAGU DARIA

III

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI ELENA -ANGELICA

MENȚIUNE

 

BRATU IOANA

  IV

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

ANDRONI ELENA- ANGELICA

PREMIUL I

 

BOSNEA BRITNEY

V A

CONCURSUL JUDEȚEAN ,,THE ENGLISH WAY''

ANDRONI ELENA -ANGELICA

PREMIUL I

 

LUPU TEODOR

V D

CONCURSUL ,, THE ENGLISH WAY ''

VASII ADRIANA

PREMIUL II

 

ALBU DAVID

 V A

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY''

ANDRONI ELENA- ANGELICA

MENȚIUNE

 

MOCANU DĂNUȚ

V A

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY "

ANDRONI ELENA -ANGELICA

MENȚIUNE

 

ȚANDARĂ SERGIU

 V D

CONCURSUL JUDEȚEAN  ,,THE ENGLISH WAY ''

VĂSÎI ADRIANA

MENȚIUNE

 

CHERCIU ADRIAN

V D

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

VĂSÎI ADRIANA

MENȚIUNE

 

IORGULESCU TEODORA

VI E

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY''

VĂSÎI ADRIANA

PREMIUL I

 

VLADIMIRESCU MIHNEA

VI E

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

VĂSÎI ADRIANA

PREMIUL III

 

SERBĂNUȚ TEODORA

VI E

CONCURSUL JUDEȚEAN  ,, THE ENGLISH WAY''

VĂSÎI ADRIANA

MENȚIUNE

 

TUDORAN ROBERT

VI E

CONCURSUL JUDEȚEAN ,, THE ENGLISH WAY ''

VĂSÎI ADRIANA

MENȚIUNE

 

LĂȚCAN ALEXANDRA

VIII B

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA FRANCEZĂ

BĂLAN PETRUȚA

PREMIUL I

 

APOSTU DENISA

VI D

CONCURSUL NAȚIONAL ORTOFRANCAIS

BĂLAN PETRUȚA

PREMIUL III

 

NOVAC RAFAELLA

VI D

CONCURSUL NAȚIONAL ORTOFRACAIS

BĂLAN PETRUȚA

MENȚIUNE

 

CHERCIU ADRIAN

V D

CONCURSUL NAȚIONAL ORTOFRANCAIS

SÎRBU PAULA

PREMIUL II

 

TULBURE DIANA

V D

CONCURSUL NAȚIONAL ORTOFRANCAIS

SÎRBU PAULA

PREMIUL III

 

BALABAN NOEMI

VI E

CONCURSUL NAȚIONAL  ORTOFRANCAIS

SÎRBU PAULA

PREMIUL III

 

ȚANDARĂ SERGIU

V D

CONCURSUL NAȚIONAL  ORTOFRANCAIS

SÎRBU PAULA

MENȚIUNE

 

LUPU TEODOR

V D

CONCURSUL NATIONAL ORTOFRANCAIS

SÎRBU PAULA

MENȚIUNE

 

CONSTANTIN TEODORA

VI E

CONCURSUL NAȚIONAL ORTOFRANCAIS

SÎRBU PAULA

MENȚIUNE

 

CONSTANTIN ANDRA

VI E

CONCURSUL NAȚIONAL  ORTOFRANCAIS

SÎRBU PAULA

MENȚIUNE

 

STAN TEODORA

VI C

CONCURSUL NAȚIONAL ORTOFRANCAIS

SÎRBU PAULA

MENȚIUNE

 

DUMITRACHE ALEXIA

VII D

CONCURSUL NAȚIONAL ,, ORTOFRANCAIS''

SÎRBU PAULA

MENȚIUNE

 

STAN ROBERT

VII D

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA  ITALIANĂ

SÎRBU PAULA

PREMIUL I

PREMIUL I

ION VANESSA

VIII C

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ITALIANĂ

SÎRBU PAULA

PREMIUL III

 

HOGAȘ ALEXANDRU

VII C

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA ITALIANĂ

SÎRBU PAULA

MENȚIUNE

 

FLOREA TEODOR

VIII E

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA SPANIOLĂ

MIHAI IONELA

PREMIUL I

PREMIUL SPECIAL

VOINEAG LORENA

VIII C

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ

DIACONU MIHAELA

PREMIUL III

 

BOLDEANU CRISTIAN  

V D

OLIMPIADA NAȚIONALA DE MATEMATICĂ

DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

CHERCIU ADRIAN

V D

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ

DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

LUPU TEODOR

V D

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ

DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

PANTEA IONUȚ

V D

OLIMPIADA NATIONAĂ DE MATEMATICĂ

DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

CUCU COSMIN

VI C

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ

DRAGOMIR RODICA

MENȚIUNE

 

NECHIFOR ARINA

VI C

OLIMPIADA NATIONALĂ DE MATEMATICĂ

DRAGOMIR RODICA

MENȚIUNE

 

PUIU TEODOR

VIII A

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ

DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

MĂNĂILA BOGDAN

VIII A

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE MATEMATICĂ

DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

DRĂGAN TUDOR

VIII E

OLIMPIADA NATIONALĂ DE MATEMATICĂ

SLUJITORU FLORIN

MENȚIUNE

 

HĂINEALĂ IOANA

V D

CONCURSUL ,,LUMINA MATH''

DIACONU MIHAELA

 

PREMIUL II

LUPU TEODOR

V D

CONCURSUL ,,LUMINA MATH''

DIACONU MIHAELA

 

PREMIUL III

BOLDEANU CRISTIAN

V D

CONCURSUL ,,LUMINA MATH''

DIACONU MIHAELA

 

PREMIUL III

SĂVULESCU MEDEEA

V D

CONCURSUL ,,LUMINA MATH''

DIACONU MIHAELA

 

PREMIUL III

MOCANU DĂNU

V A

CONCURSUL ,,LUMINA MATH''

ARITON MARIA

 

PREMIUL III

VOINEAG LORENA

VIII C

CONCURSUL ,,LUMINA MATH''

DIACONU MIHAELA

 

PREMIUL III

PANTEA IONUȚ

V D

CONCURSUL ,,LUMINA MATH"

DIACONU MIHAELA

 

MENȚIUNE

GAFINCU ALEXANDRU

V D

CONCURSUL ,, LUMINA MATH ''

DIACONU MIHAELA

 

MENȚIUNE

OPRIȘAN ALEXIA

VI E

CONCURSUL ,,LUMINA MATH''

DIACONU MIHAELA

 

MENȚIUNE

MĂNĂILĂ BOGDAN

VIII A

CONCURSUL ,,LUMINA MATH''

DIACONU MIHAELA

 

MENȚIUNE

CIORNEI ALEXANDRU

VIII C

CONCURSUL ,,LUMINA MATH''

DIACONU MIHAELA

 

MENȚIUNE

NEGOITA RALUCA

VII A

CONCURSUL ,,LUMINA MATH"

SLUJITORU FLORIN

 

MENȚIUNE  

LUPU TEODOR

V D

CONCURSUL INTERJUDEȚEAN ,,EUCLID''

DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

SĂVULESCU MEDEEA

V D

CONCURSUL INTERJUDEȚEAN ,,EUCLID''

DIACONU MIHAELA

MENȚIUNE

 

SĂCRIERU ANDREI

VI E

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE FIZICĂ

 SOARE GRAȚIELA

MENȚIUNE

 

LĂȚCAN ALEXANDRA

VIII B

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE CHIMIE

UNGUREANU DOINIȚA

PREMIUL II

 

VAIPAN IOANA

VIII E

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE CHIMIE

UNGUREANU DOINIȚA

MENȚIUNE

 

LĂȚCAN ALEXANDRA VAIPAN IOANA DRĂGAN TUDOR

VIII B

VIII E

CONCURSUL ,,NOI SI CHIMIA!"

UNGUREANU DOINIȚA

PREMIUL II

 

LĂȚCAN ALEXANDRA

VIII B

CONCURSUL NAȚIONAL DE CHIMIE ,, MAGDA PETROVANU''

UNGUREANU DOINITA

PREMIUL II

 

LĂȚCAN IOAN

VII B

CONCURSUL NAȚIONAL DE CHIMIE ,, MAGDA PETROVANU ''

UNGUREANU DOINIȚA

 MENȚIUNE

 

LĂȚCAN IOAN

VII B

CONCURSUL NAȚIONAL DE CHIMIE ,,RALUCA RIPAN''

UNGUREANU DOINIȚA

MENȚIUNE

PARTICIPARE

SMADA GABRIEL

VII D

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE BIOLOGIE

TERTELICI SILVIA

MENȚIUNE

 

PANTEA IONUȚ

V D

CONCURSUL NAȚIONAL DE BIOLOGIE ,, G.E . PALADE ''

TERTELICI SILVIA

PREMIUL I

PARTICIPARE

LĂȚCAN ALEXANDRA

VIII B

OLIMPIADA NAȚIONALĂ ,,ȘTIINȚE PENTRU JUNIORI"

SOARE GRAȚIELA UNGUREANU DOINIȚA TERTELICI SILVIA

PREMIUL I

PARTICIPARE IN LUNA AUGUST 2017

STANCU ANDREEA

LUCA GABRIELA

IV A

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚE SOCIO- UMANE  -EDUCAȚIE CIVICĂ

ROȘU CORINA

PREMIUL I

PARTICIPARE

VOICU ALEXANDRU

VII A

CONCURSUL NAȚIONAL ,,MEMORIA HOLOCAUSTULUI''

PRICOP MIHAELA

MENȚIUNE

 

ARCAN MĂDĂLINA

VII A

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE

IONAȘCU MIHAELA

MENȚIUNE

 

SĂCRIERU ANDREI

VI E

CONCURSUL NAȚIONAL DE GEOGRAFIE ,,TERRA ''

STĂNESCU CERASELA

PREMIUL I

PREMIUL I

IEREMICI ALEXANDRU

V D

CONCURSUL NAȚIONAL DE GEOGRAFIE ,,TERRA ''

STĂNESCU CERASELA

PREMIUL I

PREMIUL II

MACOVEI TEODORA

V B

CONCURSUL NAȚIONAL DE GEOGRAFIE ,,TERRA ''

STĂNESCU CERASELA

PREMIUL I

PARTICIPARE

PURICE CĂLIN

 V D

CONCURSUL NAȚIONAL DE GEOGRAFIE ,,TERRA ''

STĂNESCU CERASELA

PREMIUL I

PARTICIPARE

ȚANDARĂ SERGIU

V D

CONCURSUL NAȚIONAL DE GEOGRAFIE ,,TERRA ''

STĂNESCU CERASELA

PREMIUL II

 

GAFINCU ALEXANDRU

V D

CONCURSUL NAȚIONAL DE GEOGRAFIE ,,TERRA ''

STĂNESCU CERASELA

MENȚIUNE

 

ARCAN MĂDĂLINA

VII A

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE

IONAȘCU MIHAELA

MENȚIUNE

 

ISAC ALEXANDRU

V D

OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE TEHNOLOGICĂ

MICU ȘTEFANA

&nbsp


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Mirela Presura, acum 150 zile, 15 ore, 7 minute, 16 secunde
Precizări: 1. E vorba de catedra de matematică. 2. Nu au participat elevi de la șc 9 la Olimpiada Națională de Matematică. Cel mult la județeană!
Mirela Presura, acum 150 zile, 44 minute, 52 secunde
Un singur profesor de la alta scoala are rezultate mult superioare intregii catedre de la super-scoala din buricul targului. Nu e nevoie de alte comentarii!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.