Educație

Nicolae Florea  :  „De ce ?”

Vasile Lefter
5 iun 2017 737 vizualizări

 Vârsta de ce –urilor începe cu primii ani ai cunoașterii senzoriale și se încheie dureros cu regrete și întrebări rămase fără clarificări după o viață trăită din mila Sfântului.         Proza „Raza de soare” din finalul volumului de debut al lui Nicolae Florea,”Testament” ,anticipa titlul și problematica acestui al doilea volum florian,care cu siguranță nu va fi ultimul.                                                                                                                                                          

  Orice radiografiere critică a unui text artistic, fie ea și sumară, nu trebuie să minimalizeze sugestiile marelui George Călinescu privind importanța cadrului socio-geografic din care vine scriitorul. Primul document persuasiv al unei exegeze critice poate fi tocmai descrierea mediului care a scos la iveală o sensibilitate peste media comună a unei așezări umane. Nicolae Florea vine din lumea plină de mister și încremenire în timp a unui sat de deal și munte, Andreiașul de Sus, nu departe de celebrul foc viu despre care se spuneprevestește cutremurele Vrancei. Pentru cineva care nu a pășit pe ulițele micii localități vrâncene,e greu se pătrundă în resorturile patimei din creația lui Nicolae Florea. Biologul rămâne în umbră în fața miracolului naturii, aflate sub bagheta zeului Pan.                                                       

 

Puritatea reflecției izvorăște din lumea ancestrală a Mioriței. ”Piciorul de plai” devine”gură de rai”, fiindcă totul este mirific în acest colț de lume, în care nu cu multă vreme în urmă femeile își trimiteau morții la cimitirul din buza Titilei fără a-i însoți, moartea făcând parte din mersul firesc al existenței, privite ca o trecere.                                                                                                                                                            

 Limbajul mâinilor de pe coperta volumului”De ce?” deschide cititorului iubitor de frumos mai multe variante interpretative: două palme care imploră, care se miră, care așteaptă parcă mana cerească , care vor să prindă în alintare doi obraji dragi. Excepțională copertă!   

 Publicat la Editura Terra din Focșani, cel de al doilea volum de poezii,i-aș zice mai degrabă de anxietăți lirice asumate, lansează o provocare invitând cititorul la meditație pentru cunoaștere.  Fluxul ideilor și sentimentellor ajunge direct la cititorul comun, bucuros de o receptare la nivel obviu. Versurile, generoase în teme și motive, recreează un univers cu valențe etern umane: copilăria, iubirea, bucuria de a trăi, perpetuarea vieții prin urmași, speranță, teama de neant, regrete ...Cheia dăinuirii este căutată de fiecare dată la Marele Anonim, cum îi spune Blaga, sau la Dumnezeu,cum îi spun creștinii.                                                                                                                                                                            

Versul clasic turnat în catrene cu rimă ,ritm și măsură nu exclude metafora atent căutată,de fiecare dată implicită. Citez din poezia „Mai ninge-mă, iubito...’’doar ultimele patru stihuri, ca o rugă dincolo de moarte : „ Mai ninge-mă, iubito, peste mormântul meu /În serile de vară, în seri cu lună plină /Dă lacrimi cristaline peste pământul greu /  Să simt și în mormânt că tu ai fost divină. ”                                                                                                         

O schimbare de registru aduce poezia „ Dacă vreodată... ”,o adevărată provocare existențială,o invitație la masa înțelepciunii : „Dacă vreodată ai vrea să știi/ În viață ce-ai făcut destul/ Tăcut la masa mea să vii /Să-ți dau ce am ,să fii sătul./ Să-nveți că ești creat /De cel ce stăpânește lumea /De cel ce este-adevărat /Făcând în univers minunea .” Chiar dacă unele neologisme sparg tonul de taifas filosofic,fluxul gândirii poetice te cucerește prin sinceritatea confesiunii,prin lipsa de artificiu,prin bucuria de a împărtăși semenilor o experiență de viață trăită la cele mai ridicate standarde sensibile.

 Ca și Arghezi odinioară,Nicolae Florea,păstrând coordonatele valorice,simte nevoia unei cenzuri a elanului sensibil,preamărindu-l de fiecare dată pe EL,Creatorul. Prins de un pantesim dominant,autorul volumului de poezii  „De ce ?” invocă divinitatea prin numeroase apelative : Mărite Domn,Măria Ta, Doamne : „Măria Ta,de ce permiți /Să-mbătrânesc așa devreme /Nu crezi că cei neadormiți /Mai au ce semăna o vreme?”                                                                                                                                                                       

 Nicolae Florea, poetul, este un meditativ chemat toarne în imagini patima muntelui, cântat nu demult de un alt poet vrâncean, Dumitru Pricop .Omniprezenta dramă existențială transpare aproape declarativ din secvența lirică „Meditațíi”:  

 „Mă întreb, mă frământ, să pricep este greu /Ce-e lumea, ce-i cerul, ce-i acela pământ /De ce totul și toate există mereu /De ce poate crea cineva prin cuvânt?”

    Amintiri fulgurante din fascinanta copilărie, simplă, lângă părinți, aspirații spre înalt, dialog continuu cu divinitatea, nenumărate de ce-uri și, în final, o împăcare cu lumea și cu Universul.Rememorarea experienței telurice se face dureros. Gândurile ultime trimit către copilărie, către familie, către cei dragi.O clipă în plus sub soare echivalează cu o viață de om.

    Volumul  „De ce ?”, semnat de Nicolae Florea, care va fi lansat miercuri, 7 iunie  2017, la Casa de Cultură Odobești, la o nouă edțiíe poate crește în valoare prin renunțarea la trimiterile prozaice, prin plutirea în zona esențelor tari ale eternului uman..

    După lectura stihurilor din recentul volum de poezii al poetului Nicolae Florea, o teamă metafizică ți se cuibărește în suflet. Rămâi cu gîndul sclav unor întrebări eterne pentru  ființa umană: Ce va fi dincolo? De ce trebuie să murim? Dacă suntem creațí de Dumnezeu, nu suntem și noi dăriți cu un strop de dumnezeire?  

 De ce?  Intră în lirica românescă  pe ușa din față . Autorul ne lansează o provocare la meditație, ceea ce după gândirea romanilor ne aduce fericire.” Felix qui potuit  rerum cognoscere  causas.’’(Fericit cel ce cunoaste cauza lucrurilor- Virgiliu) !

                                                                                                 VASILE LEFTER


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.