Eveniment editorial în „cuibul capodoperei” la Soveja
Ca un scurt popas, de bilanț, de ordonare în biblioteca sufletului și a minții a unor gânduri, frământări, neliniști, ce își caută loc în pagini de carte, unele neașezate în matca împlinirii vieții, nu de profesor, că ieșit la pensie este profesorul, ci a celui ce tot în sfera formativ-educativului trudește, ce este spațiul cultural comunitar ce ține de tradiție, de folclor, între care, ce altceva poate fi mai „de folos zăbavă” în cuibul capodoperei, decât Miorița, dar nu numai, o descărcare reîncărcare, se vrea astă nouă carte, cu un titlu provocator:
M I O R I Ț A . A L T F E L
Un antonim e acest adjectiv invariabil ,,ALTFEL". Un „ALTFEL” ce stârnește întrebări Si întrebarea primă ce simt că vine, de-ndată ce titlul îl citește oricine, dacă de Miorița ceva știe: ,,Altfel" decât ce? Sau decât cine?
Răspunsul e doar unul si vizează mesajul. „Altfel” de mesaj. Si nu al Mioriței în întregul ei, ci doar cel al ceea ce exegeții Mioriței au numit ,,testamentul ciobanului". Iar și aici fac o precizare-corecție. Acest ,,altfel" vizează testamentul ,,ciobănelului moldovean". Fiindcă despre ,,ciobănei", ce-s ,,trei", ce ,,cobor la vale" cu ,,trei turme de miei".
Si diferența e mare, foarte mare! Unul e ciobanul și altul e ciobanelul, când vorbim de mesajul încifrat în acest „testament”. Iar si aici se cuvine și o altă precizare, asemenea corectie. Fiecare are statutul lui, ce ține de obiectul muncii, dictat de vârstă, de experiență. Mesajul este încifrat în gândurile ,,ciobănelului", induse de autorul poeziei, ce este unul anonim, colectiv ce provine din popor, si nu neapărat păstor, si nu în fapte, cum total greșit, majoritatea exegetilor au considerat, văzând crima ca un fapt împlinit.
În opera literară Miorița un singur fapt este real - transhumanța, ce este un fenomen tulburător, esențial, vital pentru existența oii, o tradiție milenară în lumea păstorilor, din arcul carpatic. In rest, tot ce citim în poezia Miorița este rod al imaginației poetului popular. Si se consideră că ăst imaginar are la bază fapte reale, petrecute într-un timp nedeterminat, foarte îndepărtat, când creșterea animalelor era aproape singura ocupație a trăitorilor din Carpați, ce loc de agricultură nu prea aveau. La originea inspirației autorului anonim sunt, desigur, întâmplări petrecute în lumea păstorilor, pe traiectul transhumantei, întâmplări, uneori, dramatice, pe care trebuie să le depășească și baci, și cioban, și ciobănel. Și depășirea lor dă imaginea păstorului puternic, invincibil, de cele mai multe ori.
Iar un asemenea fapt a fost preluat, a fost reconstruit in imaginarul unui om simplu, de geniu, cu o bogată experiență de viață, om care s-a transpus în pielea și moralul „ciobănelului„ Și a ales ă îl pună într-o situație extremă - moartea, ca pe un examen de capacitate. Și, transmisă, povestea, pe cale orală, i s-au adăugat alții si alții, în perioade succesive, și așa și textul a fost adaptat noilor realități păstorești, în permanentă schimbare, fiindcă, spune Simion Mehedinți: „Ceasornicul veșniciei nu bate la fel pentru toți. ....pentru oameni bate repede de tot”.
Si fiecare în parte, a filtrat fapta prin viziune proprie. Doar mesajul nu l-a schimbat, ci i-a dat forță mai mare, așa cum s-a întâmplat cu episodul „măicuții bătrâne”, ce a fost adăugat mult mai târziu, și care întărește mesajul. Iar mesajul baladei, cel formativ-educativ, pozitiv, a rămas același și el, ca moștenire urmasilor, urmașilor, umașilor...în „cele câteva săptămâni de veacuri” ce au trecut de la facerea...Mioriței. Și va rămâne în următoarele... Iar urmași, nu pot fi decât copiii, de vreme ce, protagonistul este un ,,ciobănel". Și, cu atât mai mult, cu cât, același Mehedinți îndemna: „Copii și tineri, suiți cât mai des pe potecile munților. Ascultați Miorița... și veți înțelege îndată ce comoară de simțire se ascunde în sufletul poporului nostru.”
Si, în esență, asta vizează acest ,,altfel" din titlul cărții pe care v-o supune lecturii un modest profesor de română de tară, ce o viață a trăit, a muncit în chiar cuibul capodoperei, sat de munte, cu oameni de munte, cândva baci unii, ciobani mulți, pornind de la ciobănei. Iar acest sat de munte, carpatic, nu e altul decât SOVEJA, sat din curbura Carpaților, ce Vrancea de milenii îi spunem. Si, poate nu întâmplator, în Soveja a fost descoperită MIORIȚA baladă, „lege strămoșească a celor care n-au lovit cu lancea”( Dumitru Pricop). Și astă variantă Soveja-Russo - Alecsandri, cum eu, convențional, o numesc, stă la baza zicerilor mele de aici.
Și cum cei mai multi exegeți de primă mărime, să nu zic majoritatea, văd Vrancea sau proxima vecinătate a Vrancei, ca o posibilă arie genetică; și, cum spre Vrancea mă duce gândul și pe mine, vrâncean fiind din naștere, prin mamă ce rădăcini avea în Ireștii Vrancei, cu această părere caut eu adevăratul mesaj al gândurilor „ciobănașului”, pe care eu, veți vedea, îl văd vrâncean. Și așa excepție nu fac, deoarece, oarecum, și la mine, patriotismul local funcționează, precum la anteriorii, ce se străduiesc să aducă MIORITA acasă la ei. Pe curând vin și eu cu altă năzbâtie - MIORIȚA la ea ACASĂ. Altă provocare!
Asa că, am considerat mai mult decât necesar să abordez, în prima parte a discursului, astă problemă a genezei Mioriței, în capitolul OBÂRȘIA MIORIȚEI. Și, gândind bine, veți vedea că necesar a fost. De ce? Cum ,,spiritus loci" nu poate fi scos din ecuația, privind interpretarea gândurilor ciobănelului, din care rezultă mesajul, cum Vrancea, ar fi aria sau o arie genetică, fie și numai a ,,unei anumite formulă a baladei" (apud Adrian Fochi), mi-am centrat discursul meu pe Vrancea, ce este ținut păstoresc, ,,nu din pasiune, ci dintr-o realitate istorică dată de neamul nostru la origine cu adevărat pastorească"(apud Ion Diaconu), dar și ca un ,,triplex confinium", clar. Prin Vrancea treceau principalele drumuri transhumante, ce erau văile pârâurilor, (în ordine ca frecvență) Putna, Șușița, Trotușul. Si mai sunt două căi, sufletești, spirituale: ,,una în pământ-legenda; si una în stele - Miorita; pe oricare din ele ai merge, ajungi în Vrancea", spunea regretata poetă Florența ALBU, la o invitație făcută de școala sovejană, prin director, pe atunci, regretata profesor Florica ALBU. Si am adăugat eu, ,, ajungi la Soveja". Fiindcă la Soveja a fost aflată.
Si, fi-va luată în calcul Soveja, vrânceană, ori nu, cum spiritualitatea nu are granițe, băgată în ecuația ce ține de posibilul centru genetic al baladei, trebuie să fie.. Si, zică cine ce-a zice, eu includ și Soveja în astă națională, ba si mai extinsă ,,gâlceavă" a Mioriței. Și între altele, și despre CINE e ciobănelul, e vrâncean sau moldovean, despre profilul moral al ciobănelului. Iar ca avocați susținători ai cauzei, ca mărturii, am luat ,,părerismele" de bună credință ale unor exegeți mai români, scrierile lui Simion Mehedinți (cele literare au făcut obiect al lucrării mele de licentă), și îndeosebi ,,mosnegii, ceteți ai cărților din strană" ai anilor '60, ani ai începutului carierei mele de dascăl de țară aici, în Soveja. Am avut chemarea spre astă vârstă, (fie o pandemie și în familie) din a căror ,,grai cu-ndemnuri pentru vite", am cules învățătură, „leagăne urmașilor stăpâni”( Arghezi), ei fiind ,,o bună si valoroasa bibliografie despre Miorița"(Ion Diaconu), pe care am apucat-o, și păstrată e pe peliculă, în multele mele fotografii. Și, fapt deosebit de important pentru demersul meu provocat de marele vrâncean, folcloristul Ion Diaconu, cum veți constata, cât și prin acei bătrâni, am coborât mult, în secolul al XIX-le, mulți fiind actori direcți ai transhumanței, ca baci, ciobani, băieți la oi, ,,ciobănei" în poezie, cu antecedente în familie, păstrători de amintiri de la ,,părinti vechi‐străvechi", toți azi dispăruți. Că ați citit: „crugul veșniciei curge, pentru oameni, repede de tot”.
i toate m-au ajutat să descifrez mesajul real al gândurilor acestuia. Și, nu de repetare să fiu acuzat când pe unele le readuc in discuție și în partea a doua, în care devoalez conținutul acestui „altfel”, deoarece, cu intențiè o fac, ca re-argumentare a părerii proprii. Si toate, puse față în față cu anterioarele ,,părerisme”, multe greșite, mi-au dat certitudinea că toți, chiar toți exegeții, chiar de bună credință, nu au cunoscut, nu cunosc realitățile vieții păstorești din, aparentul strâmt țarc al stânii. Iar, mai mult, am înțeles că această ne-cunoaștere a condus la păreri greșite, ce ,,au făcut, fac ravagii" în cultura populară, în cea a Mioriței, îndeosebi. Și îmi scria recent, renumitul mioritolog Victor Ravini, român cu cetățenie suedeză, ce traiește în Franta, cu studii perinente, bine făcătoare despre Miorița: „Foarte bine faceți că scrieți despre realitățile din viața păstorilor. În acest fel, umpleți un mare gol din cercetarea Mioriței. Niciunul din cercetătorii de până acum nu cunoștea viața de la stână cum o cunoașteți dumneavoastră. Regretatul Miron Scorobete o cunoștea, dar nu a scris despre asta. Etnografi renumiți au umblat după cai verzi pe pereți și au scris inexactități. Am arătat marile și multele greșeli care s-au făcut în cercetarea Mioriței. După cum știți, eu nu scriu despre realitățile din viața la stână și nici despre locul unde a fost creată Miorița. Eu scriu despre viața lăuntrică a ciobanului, ce se petrece în sufletul lui, descifrez simbolurile din metafore și alegorii și analizez diferitele rituri de inițiere prin care trece el în unele variante. Fac o datare comparativă a creării Mioriței, însă nu și vreo localizare a originii ei. Nu emit nicio părere în privința localizării și nu combat pe nimeni”.
Acestea sunt reperele, semne intuite de mine, ce m-au condus spre identificarea altui mesaj al gândurilor ciobănelului, pus în fața perspectivei unei morți premature, mesaj al MIORIȚEI. Și este unul și către cei ce fac programa școlară la limba și literatura română. Iar cartea le destăinuie în drumul găsirii cuvântului care spune adevărul. Și și cu gând de a fi un ghid de predare a Mioriței, am scris-o. Și alta,mai metodică, nădejde trag, va apărea.
Și, în final, spun și eu ca mentorul meu Victor Ravini (că mentor îl consider, pentru mine, la prima mărturisire, fără vreun accept) că „dacă alții înțeleg Miorița altfel decât o înțeleg eu, cu atât mai bine. Fiecare avem libertatea să o înțelegem cum vrem și cum putem. Nu toți avem aceeași experiență de viață. Nu toți avem același cadru de referință, adică nu toți am citit aceleași cărți. Nu toți gândim la fel. Important e să nu uităm MIORIȚA”. Și să nu-i denaturăm mesajul în unul denigrator, să nu denigrăm, așa, autorul.
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
