Educație

        ,,Aventură în natură " - Tabară tematică

Nicoleta Căinap 
10 iul 2017 2699 vizualizări

În perioada vacanței de vară, elevii Școlii Gimnaziale ,,Ștefan cel Mare'' din Focșani realizează împreună cu cadrele didactice o serie de activități. Una dintre cele mai populare este reprezentată de taberele organizate, așa cum a fost cea desfășurată între 24-30 iunie 2017,  la Arieșeni-județul Alba(în apropiere de Scărișoara) și intitulată ,,Aventură în natură''. De la Școala ,,Ștefan cel Mare" a participat un grup de 18 elevi din clasele V-VII, însoțiți de profesoarele Petruța Bălan și Grațiela Soare.

Tabăra a avut ca scop apropierea de natură, descoperirea pasiunii pentru mediul înconjurător și a unui stil de viață apropiat de acesta, a spiritului de echipă alături de colegi din școală dar și din județele Prahova, Vâlcea și Olt.  Activitățile desfășurate au fost variate: drumeții, jocuri, activități în aer liber, carnaval, concurs de talente. Fiecare zi a avut un program dens, realizat cu ajutorul monitorilor din tabară și al unor îndrumători profesioniști, făcându-i astfel pe copii să uite pentru o săptămână de telefon, tabletă, internet sau calculator. 

S-au vizitat Castelul Corvinilor, galeriile miniere romane de la Roșia-Montană, Cetatea Alba-Iulia, peșterile din zonă-Scărișoara, Poarta lui Ionele, Pestera Urșilor, cascade și înălțimi din zonă, muzee locale, reușind astfel să cunoască frumusețile naturii din Munții Apuseni, istoria și tradițiile locurilor .

Efortul depus de echipa Școlii ,,Ștefan cel Mare "a fost răsplatit în final cu premiul I și ,,Cupa Taberei".

Iată și câteva impresii culese de la elevii participanți:

,, Peștera Poarta lui Ionele ne-a înfricoșat prin prezența liliecilor care acolo au un loc sigur, mai ales ca sunt o specie protejată."(Moisă Aida, clasa a V-a C)

,, Pe mine m-au fascinat peșterile, mai ales Scărișoara cu formele ghețarilor precum <<Cap de focă>> și <<Altar>>. Aici am aflat cât de curajoși erau localnicii în Evul Mediu, când coborau în peșteră pentru a extrage gheață.''( Ivancia Sorana, clasa a VII-a D)

,, Castelul Corvinilor, singura reședință fortificată din Transilvania, m-a încântat cu vitraliile lucrate manual și cu citatul scris de prizonierii turci ca un reproș pentru o promisiune facută și nerespectată: ,, Apă ai, inimă n-ai!" (Iancu Diana, clasa a VII-a D)

,, Numele Peșterii Urșilor vine de oasele urșilor au trăit și au murit acolo. Stalactitele și stalagmitele sunt fascinante prin formele pe care le au." (Ladaru Miruna, clasa a VI-a E) .

Activitățile desfășurate de către școală atât pe perioada cursurilor, cât și în timpul vacanțelor sunt îndreptate catre elevi, către educația și formarea personalității lor.

 

      Purtător de cuvânt al unității școlare,

       prof. Nicoleta Căinap 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.