Educație

 Am fost în tabără la Biblioteca ”Duiliu Zamfirescu” din Focșani

Janine VADISLAV
6 nov 2018 514 vizualizări

Am fost în Tabăra la Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu”, din Focşani şi m-am minunat. Copiii, împreună cu părinţii şi bunicii lor au răspuns prezent invitaţiei inedite de a petrece doua ore făcând altceva decât de obicei. O tabără între cărţi, una mai interesantă decât alta, impune o anumită ţinută, un anumit respect. Iar copiii, care ştiu ce înseamnă toate aceste „preţiozităţi”, s-au comportat ca atare: s-au împărţit pe afinităţi în cele trei corturi, cele mai mari pe care le-am văzut vreodată la Bibliotecă si au socializat între ei. Nu-mi place acest cuvânt - socializat - dar n-am avut altul la îndemână...  Poate îl găsiţi voi, copii?

„Este prima oară când organizăm Nocturna Bibliotecii „Duiliu Zamfirescu” şi am dorit să fie ceva cu totul inedit. Aşa că, ne-am adunat în Tabăra din Bibliotecă. Este o activitate pentru copii cu vârste cuprinse între 6-10 ani. Am început cu copiii noştri care şi-au chemat prietenii, vecinii, colegii de şcoală. Aşa că speranţa noastră e că ne vom simţi foarte bine în această seară.

- E surpriză?

„E surpriză, dar pot să vă spun că sunt câteva momente care vor face senzaţie. Evident, nu va lipsi lectura.”

- Aveţi copii? întreb.

„Am o fetiţă de aproape 7 ani. Nici măcar ei nu i-am dezvăluit ce va fi aici, în  această seară.  Surpriză totală!”, ne spune Daniela  Atanasiu, bibliotecar în mare vervă.

Mă apropii de câţiva puşti de vreo 6-7 ani.

- Aţi venit în tabără? întreb.

„Da...”

- Şi?

„Ne distrăm, ne jucăm...”

- Care e partea interesantă?

„Distracţia!” spune Vrad, care şade cuminţel, aşteptând să vină distracţia la el.

Trei fete cucuiete îi sar repede în ajutor.

„Am venit să citim, să învăţăm lucruri noi, să ne distrăm.”

Ce-au făcut? Ce să facă, ce ştiu ei mai bine, s-au jucat, au făcut concursuri, s-au înghiontit pentru un loc mai bun sub bolta plină de mister a cortului şi s-au distrat de minune. Cei care au ştiut să răspundă  la „cine ştie câştigă”, au primit tot felul de „ciudăţenii” ca premii, din care eu n-am putut identifica decât o pălărie de vrăjitoare..., e adevărat, frumoasă tare.

În tot acest timp, la etaj, sub patronajul  Teodorei Fîntînaru, „stăpâna” absolută a regatului de Carte Veche, părinţi, bunici şi fraţi mai mari au dezbătut o problemă spinoasă, citim sau nu, copiilor seara? Ce citim, cât citim, dar mai ales cine citeşte  după o zi de muncă obositoare, mama sau tata? Bunica, desigur, dacă e pe aproape...  Şi ar mai fi ceva, o întrebare tare iscoditoare, vouă, dragi părinţi şi bunici, v-a citit cineva când eraţi mici? Dacă, da, ce anume? Daca nu, cât de mult v-a lipsit, sau poate că nu v-a lipsit, oricum habar nu aveaţi cum e ca înainte de culcare, sub plapumă, cu lumina mică şi gene încărcate de somnul lin, să vă citească cineva...

„Lectura de seara este un proiect care s-a născut din dorinţa noastră, a bibliotecarilor, de a se alătura familiei, în efortul continuu de a-i apropia pe copii de textul scris, de carte, de bucuriile şi avantajele cititului. 

Se mai citeşte în familie? Mai sunt părinţii modele pentru proprii copii în ceea ce priveşte lectura? Care sunt barierele lecturii de noapte bună, bun şi vechi obicei al familiilor în care cartea are locul ei privilegiat.

La activitatea desfăşurată în cadrul Nocturnii bibliotecii, au participat 18 părinţi şi bunici, adică tot atâţia profesori, psihologi, bibliotecari şi, desigur.... copii.

Întâlnirea a fost prefaţată de filmul Lectura de seară, realizat de profesor Oana Dima, care i-a încântat deopotrivă pe cei mici şi pe cei mari, filmul fiind de fapt un exemplu plăcut şi elocvent al acestei practici într-o tânără familie din zilele noastre. Filmul a fost şi un îndemn la poveste despre lecturile copilăriei de altădată, despre primul contact cu o carte sau cu poveştile spuse la radio, dar a fost, mai ales, o provocare pentru noi toţi. Întrebări de genul: ce se mai citeşte copiilor, cine le citeşte în familie, când, cum, au fost discutate de cei prezenţi şi au rămas deschise pentru întâlnirile viitoare. Pentru că, da, s-a iniţiat un Club al părinţilor, fiind unanimă dorinţa reîntâlnirii celor prezenţi şi de a dezbate multe alte aspecte ale lecturii pentru cei mari şi mici deopotrivă. După mai bine de două ore, subiectul întâlnirii, lectura de seară pentru copii, s-a conturat ca o poveste frumoasă, la care vom lucra cu toţii”, ne-a spus dr. Teodora Fîntânaru, secţia Carte Veche, Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu”, din Focşani.

Era să uit, o ultima recomandare, dacă sunteţi părinte începător. Citiţi aceste „instrucţiuni” cu atenţie, citiţi cu voce tare dacă sunt şi copiii pe aproape, este foarte important să le intre măcar pe-o ureche, să facă şi ei aşa ceva când vor fi mari.

1.Fiţi relaxaţi!

2.Aşezaţi-vă comod, atât d-voastră cât şi copilul.

3.Fiţi actori pentru propriii d-voastră copii.

4.Alcătuiţi-vă o mică bibliotecă de cărţi pentru copii.

5.Alegeţi împreună cartea, textul citit!

6.Discutaţi totdeauna despre cărţile sau pasajele citite.

7.Explicaţi cuvintele necunoscute. Nu uitaţi DEX-ul, bunul nostru prieten!

8.Dacă povestea este mai lungă, încheiaţi seara cu un pasaj care să-l facă pe copilul dumneavoastră să aştepte următorul „episod”!

9.Încheiaţi lectura de „noapte bună” cu un happy end, sau, după caz, într-un ton pozitiv.

10.Arătaţi şi comentaţi ilustraţiile la carte – mai ales când acestea sunt expresive şi frumos colorate!

11.Povestiţi şi altora despre ceea ce aţi citit!

12.Fiţi inventivi! Dacă poveştile sunt prea lungi, dar le apreciaţi ca importante în mesajul lor, citiţi-le individual, apoi repovestiţi-le! Copiii vor fi mândri de dumneavoastră!

De acest lucru, puteţi fi siguri, vă garantez!

După atâta energie pusă la bătaie, cei mici se pregătesc pentru cea mai importantă întrecere din viaţa lor, „Masterbibliochef”. Ce înseamnă asta? Un bonet alb ca neaua, fructe fără număr, dacă se poate, aduse de prin alte ţări, un cuţit care nu taie şi un castron în care toate se vor învârti la final pentru a da delicioasa salată de fructe. Ca s-o mănânce, cine?  Acum ce să zic..., sunteţi indiscreţi, trageţi uşa după voi şi lăsaţi copiii să lucreze. Nu ai în fiecare zi norocul ( mai ales acasă!!!) să-ţi faci de cap cu atâta stil. Îmi atrage atenţia un obrăjor foarte  drăgălaş care, întors cu spatele la hărmălaia îmbibată de emoţie creativă, îşi vede de treabă, preocupată doar de  fructul care nu se lasă feliat, dar nu se supără, încăpăţânarea kiwi-ului are farmecului lui. Pe fetiţă o cheamă Amalia.

Fac o salată din fructe, kiwi, banane, portocale, pere... ”

- Îţi place salata de fructe? întreb.

„Da”

- O mănânci s-au o faci cadou altcuiva?

„O mănânc eu... Acum tai para”, şopteşte fetiţa oftând din greu, încurcată de cuţitaşul care n-o ajută.

Părinţii sunt în al nouălea cer şi se bucură de bucuria copiilor.

„A fost ceva nou şi interesant pentru copiii noştri. Nu s-a mai făcut aşa ceva în oraş. I-a plăcut şi fetei mele, foarte mult.  Ea tot timpul  vrea ceva nou.”, spune doamna Manuela Vasile.

- Veţi mai veni? întreb.

„Sigur că da, este foarte instructiv şi distractiv, în acelaşi timp”.

„A fost foarte frumos, ne spune doamna Simona Dumitrache. Mirela, fetiţa mea, este foarte entuziasmată de tot ce s-a întâmplat aici. Mi-a spus că a fost într-un cort adevărat, au spus povesti, s-au simţit foarte bine. Cu siguranţă, vom mai veni la acţiunile bibliotecii”.

La final toţi copiii au primit diplome de participare şi au stat la poza de grup unde au spus într-un glas, brânzăăăăăă! 

( Janine VADISLAV)

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.