Vrancart Adjud raportează pierderi de 1,2 milioane lei în T1/2025, în ciuda unui ușor avans al cererii pentru ambalaje
Vrancart Adjud, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața producției de carton ondulat din România și o companie cu rădăcini adânci în județul Vrancea, a înregistrat în primul trimestru al anului curent venituri de 118 milioane de lei, în scădere ușoară față de perioada similară din 2024. Potrivit raportului publicat pe Bursa de Valori București, pierderile companiei s-au redus la 1,2 milioane de lei, de la 4,3 milioane în T1/2024.
Vrancart, companie controlată de fondul de investiții Lion Capital și din al cărei acționariat fac parte și frații Dragoș și Adrian Pavăl (Dedeman), cu o participație de 17,3%, continuă să resimtă efectele climatului economic incert și ale schimbărilor de comportament ale consumatorilor.
Cererea începe să-și revină, dar piața rămâne fragilă
Conducerea grupului afirmă că cererea pentru ambalaje din carton începe să crească ușor începând cu al doilea trimestru al anului, ceea ce ar putea aduce o redresare treptată a indicatorilor financiari. Reprezentanții companiei spun că sunt în curs de implementare mai multe măsuri pentru impulsionarea vânzărilor, cu scopul de a readuce business-ul pe un trend ascendent și de a consolida reziliența grupului în fața volatilității din piață.
„Scăderea cererii interne în primul trimestru a fost determinată de incertitudinile generate de contextul internaţional instabil şi de climatul politic tensionat din România, care au afectat încrederea consumatorilor şi apetitul investiţional”, se precizează în raportul financiar.
În mod special, divizia Vrancart S.A. a fost afectată de reducerea volumelor vândute, în timp ce Rom Paper SRL, filiala producătoare de hârtie igienică din Brașov, a avut un impact pozitiv, generând rezultate peste așteptările bugetate, cu un aport de 0,3 milioane de lei și o depășire cu 11% a prognozelor.
EBITDA în scădere ușoară, dar peste nivelul bugetat relativ
EBITDA(n.r. EBITDA este acronimul pentru „Earnings before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization”, cu alte cuvinte, „Profitul înainte de dobânzi, taxe, amortizare și depreciere”). la nivel de grup s-a situat la 16,3 milioane lei, în ușoară scădere față de cele 17,6 milioane bugetate. În termeni relativi, însă, marja EBITDA a fost de 15% din cifra de afaceri, peste nivelul bugetat de 13%. Acest rezultat se datorează în principal performanței pozitive a Rom Paper, în timp ce Vrancart S.A. și Vrancart Recycling au înregistrat rezultate mai slabe.
Scădere a lichidității și provocări în educarea consumatorilor
Lichiditatea curentă a scăzut la 0,91, față de 0,96 în aceeași perioadă a anului precedent, pe fondul rambursării datoriilor pe termen lung aferente unor investiții recente.
În ceea ce privește produsele de igienă personală, conducerea companiei atrage atenția asupra reticenței consumatorilor români în a adopta produse realizate din materii prime reciclate, aceștia preferând în continuare produsele pe bază de celuloză, în ciuda prețurilor mai ridicate.
Informații de context
Fondată în 1977 sub denumirea de Fabrica de Celuloză şi Hârtie Vrancea, compania a devenit Vrancart în 1992 și este listată la Bursa de Valori București din 2005, categoria Standard. Sediul central al societății este în Adjud, județul Vrancea, unde se află și fabricile principale de producție.
Pe lângă unitatea din Adjud și filiala din Brașov, Grupul Vrancart operează multiple centre de colectare a deșeurilor în toată țara, precum și două centre de producție suplimentare în Călimănești și Sântana de Mureș, specializate în carton ondulat și ambalaje.
Grupul Vrancart are în vedere recuperarea diferențelor de performanță înregistrate în primul trimestru și menținerea direcției pozitive pentru diviziile cu rezultate bune, în speranța redresării complete în trimestrele următoare.