Economic

Vlad Cosma, pe urmele Elenei Udrea?

Ziarul de Vrancea
11 feb 2018 949 vizualizări

Vlad Cosma, cel care a declanaat acest scandal este fiul fostului baron PSD de Prahova, Mircea Cosma.

Vlad Cosma este plecat în Austria la schi, informație confirmată chiar de tatăl său - iar unele voci spun că ar fi plecat și el în Costa Rica, ca Elena Udrea. Și asta în condițiile în care peste doar o săptămână, la Înalta Curte de Casație și Justiție este pe cale să ia sfârșit procesul ce îl vizează pe Vlad Cosma și pe tatăl său.  În primă instanță, cei doi au fost găsiți vinovați de acuzații de corupție. Mircea Cosma a fost condamnat atunci de magistrații Curții Supreme la 8 ani de închisoare, iar fiul său, la 5 ani.

De precizat și că procurorul Mircea Negulescu, cel la care apare în înregistrările publicate de Cosma, a fost exclus la sfârșitul lunii trecute din magistratură, fiind găsit vinovat de abateri disciplinare extrem de grave. Una dintre ele ar fi aceea că ar fi încercat să aibă relații cu sora lui Vlad Cosma, actuala deputată Andreea Cosma.

USR atrage intelectualii în campania “Fără penali în funcții publice”

n Conform USR, la nivel european, Constituții din țări precum Estonia, Danemarca, Polonia sau Luxemburg au astfel de interdicții cu privire la corupție


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.