Economic

VIDEO | Cum pot comunica firmele din județ ai căror angajați au de suferit pe durata stării de urgență, cu AJOFM Vrancea

Ziarul de Vrancea
25 mar 2020 1301 vizualizări

Referitor la prevederile ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 30, publicată în MO, PARTEA I,  Nr. 231/21.03.2020, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, AJOFM Vrancea vă aduce la cunoștință următoarele:

Angajatorii care sunt direct afectați de măsurile impuse odată cu declanșarea stării de urgență, conf. prevederilor art. XI alin (2), lit a) din OUG 30/2020, vor putea beneficia, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de plata indemnizațiilor de care beneficiază salariații, în valoare de 75% din salariile brute acordate, pentru toți angajații lor, dar nu mai mult de 75 % din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

Angajatorii afectați indirect, dar ale căror încasări au scăzut cu cel puțin 25% față de primele două luni ale anului și care nu au capacitatea financiară pentru a plăti toți salariații, conf. prevederilor art. XI alin (2), lit b) din OUG 30/2020,vor putea beneficia, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de plata șomajului tehnic (plata indemnizațiilor de care beneficiază salariații, în valoare de 75% din salariile brute acordate, dar nu mai mult de 75 % din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Documentele necesare acordării șomajului tehnic pot fi depuse la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea, prin poșta electronică, la următoarea adresă de email dedicată: vrancea@anofm.gov.ro. (Comunicat de presă:AJOFM Vrancea)

Citiți și:Comunicat de presă-ANOFM a stabilit un număr unic de apel pentru informarea cetățenilor cu privire la șomajul tehnic și adrese de email pentru transmiterea documentelor

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a organizat un call-center intern și a stabilit un număr unic de apel la care cetățenii pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la modalitățile de acordare a șomajului tehnic.

Angajatorii sau angajații care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la acordarea șomajului tehnic, pot apela: 021/4444-000, număr cu tarif normal.

„Am decis ca opt angajați ai ANOFM să lucreze în același timp în sistem call-center, pentru a clarifica românii acolo unde există nelămuriri cu privire la șomajul tehnic. În cazurile în care apelanții au nevoie să intre în legătură cu agențiile teritoriale de care aparțin, operatorii din call-center îi vor direcționa. În perioadele de criză, este vitală rapiditatea adoptării deciziilor, dar și modul în care ne organizăm pentru implementarea acestora. Prin urmare, am luat din timp măsurile necesare pentru a răspunde cu promptitudine tuturor solicitărilor, conștienți fiind că de munca noastră depinde viitorul angajaților și al companiilor din țara noastră.”, a declarat președintele ANOFM, Victor Picu.

Angajatorii, care sunt direct afectați de măsurile impuse odată cu declanșarea stării de urgență, vor putea beneficia, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de plata indemnizațiilor acordate salariaților în valoare de 75% din salariile brute acordate, pentru toți angajații lor, dar nu mai mult de 75 % din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului  asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. 

Angajatorii afectați indirect, dar ale căror încasări au scăzut cu cel puțin 25% față de primele două luni ale anului și care nu au capacitatea financiară pentru a plăti toți salariații, vor putea beneficia de măsurile prevăzute de OUG 30/2020, respectiv de plata șomajului tehnic din bugetul asigurărilor pentru șomaj,  pentru cel mult 75% dintre angajați care au contracte active la data intrării in vigoare a OUG.

Documentele necesare acordării șomajului tehnic pot fi depuse la Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, precum și a municipiului București, prin poșta electronică, la adresa de email dedicată fiecărui județ, care are ca ID numele județului (ex: brasov@anofm.gov.ro). În cazul județelor a căror denumire este formată din două cuvinte, acestea vor fi despărțite prin cratimă (ex: Caras-Severin@anofm.gov.ro).

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

Citiți și:Clarificări ANOFM - Pașii de urmat pentru șomaj tehnic


Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va plăti indemnizații de șomaj tehnic către angajatori începând din luna aprilie. Președintele instituției, Victor Picu, precizează într-un interviu pentru Agerpres ce pași trebuie urmați pentru primirea banilor.

Ce ar trebui să facă patronul unei firme care și-a închis activitatea ca urmare a Decretului privind starea de urgență, pentru ca angajații săi să primească indemnizația de șomaj tehnic acoperită de stat? Victor Picu: În primul rând, oamenii trebuie să știe că suntem alături de ei și că vom implementa aceste măsuri cât mai eficient posibil, lăsând la o parte birocrația.

Citiți întreg articolul publicat pe site-ul profit.ro accesând titlul alăturat:Clarificări ANOFM - Pașii de urmat pentru șomaj tehnic


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.