Economic

Valoarea tranzacțiilor imobiliare din România a crescut cu 43%

Ziarul de Vrancea
17 aug 2017 517 vizualizări

Valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare din România a ajuns la 530 milioane euro în prima jumătate a acestui an, în creștere cu 43% față de aceeași perioadă din 2016, piața fiind susținută în special de tranzacțiile cu spații comerciale, arată un raport publicat joi de compania de consultanță C&W Echinox. 

În primele șase luni au fost consemnate șase tranzacții care au implicat portofolii de spații comerciale, potrivit raportului. ”Astfel, în primele șase luni au fost consemnate nu mai puțin de șase tranzacții care au implicat portofolii de spații comerciale, amintind aici participația de 50% achiziționată de grupul Atterbury din patru centre comerciale Iulius Mall, achizițiile grupului Mitiska (50% dintr-un portofoliu de opt parcuri comerciale, respectiv un portofoliu format din alte 11 parcuri comerciale), vânzarea ultimelor patru spații în care mai funcționau hipermarketuri Real, vânzarea spațiilor Praktiker din Ploiești și Constanța, respectiv vânzarea spațiilor XXL Megadiscount din Sibiu și Galați”, se arată în raport. Această evoluție a venit pe fondul unei evoluții bune a economiei și a creșterii consumului. Economia României a înregistrat în primele șase luni ale anului o creștere de 5,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Aproape un sfert dintre tranzacțiile imobiliare au avut loc în București, potrivit C&W Echinox. ”Piața din București a atras doar 24% din volumul total de investiții, în Capitală fiind tranzacționate în special clădiri de birouri, precum Green Court C, Polona Business Center, ART Business Center 7 sau Cascade Offices. În afara Bucureștiului, pe lângă proprietățile de retail au fost tranzacționate spații logistice și industriale în preajma orașelor Sibiu și Pitești”, se arată în raport. Interesul investitorilor față de activele imobiliare din România va aduce un plus de lichiditate în piață, consideră unul dintre partenerii C&W Echinox, Tim Wilkinson. “Există o evidentă schimbare pozitivă cu privire la interesul investitorilor față de activele imobiliare, în special de la începutul anului 2017. Acest fapt va aduce o lichiditate suplimentară în piață, dar nu va avea un impact asupra randamentelor pe termen scurt, în condițiile în care investitorii sunt în continuare foarte atenți în procesul de selecție a activelor țintă”, a declarat Wilkinson.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.