Economic

Trei zile de audiențe la Finanțe

Mihai Boicu
8 nov 2017 856 vizualizări

Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vrancea și-a stabilit programul de audiențe după ce la conducerea instituției revenit Eugen Ciorici. Acesta acordă audiențe în zilele de marți, de la 11.00 – 13.00.

Constantin Grigorică, adjunctul șefului de administrație, se întâlnește cu contribuabilii miercurea între 10.00 și 12.00. Joi, de la 10.00 la 12.00, este rândul trezierului șef Camelia Ioniță să țină audiențe. ”Reamintim că primirea în audienţă se face pe bază de cerere scrisă, depusă la Registratura instituţiei, din care să rezulte în mod expres problemele care urmează a fi prezentate. Conducerea instituţiei va decide asupra primirii în audienţă. În condiţiile în care se consideră că nu este cazul primirii în audienţă, petentul va fi informat despre acest lucru, iar la problema semnalată în cererea de audienţă va primi răspuns scris din partea instituţiei”, se precizează într-un comunicat de presă al Finanțelor. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.