Economic

Statul se joacă cu economiile a sute de mii de români

Ziarul de Vrancea
29 mai 2017 666 vizualizări

Lucian Anghel: Băncile pentru locuințe au în continuare activitatea blocată până intră în vigoare o nouă lege

Activitatea băncilor pentru locuințe rămâne blocată până va fi aprobată legea care reglemenetază sistemul de economisire-creditare, a declarat luni președintele executiv al Asociației Băncilor pentru Domeniul Locativ (ABDLR), Lucian Anghel, care a precizat că băncile acordă în prezent credite doar clienților existenți în sistem. “Situația sistemului nu s-a modificat absolut deloc față de întâlnirea precedentă. Nu se semnează noi contracte, nu intră noi clienți în sistem. Nu se pot semna noi contracte fără astfel de clarificări legislative. Din punctul de vedere al activității, acordăm credite clienților existenți. Sperăm să se finalizeze acest demers legislativ cât se poate de repede și să avem clarificări pentru legea care reglemenetază acest sistem de economisire-creditare”, a afirmat Anghel. Președintele executiv al ABDLR a mai spus că au fost mai multe discuții constructive în Camera Deputaților, la Comisia de Buget-Finanțe. “Așteptăm să se finalizeze și să se clarifice legea ca să restartăm sistemul. Fără această clarificare este aproape imposibil să se restarteze acest sistem. Discutăm despre sute de mii de români care sunt implicați”, a completat Anghel. Potrivit jucătorilor din piață, sistemul românesc al băncilor pentru locuințe are în jur de 500.000 de clienți. România are două bănci pentru locuințe, BCR Banca pentru Locuințe și Raiffeisen Banca pentru Locuințe, apărute după ce legislația românească a introdus o primă pentru economisire care stă la baza sistemului importat din mediul german. Sistemul funcținează în actuala formă de circa zece ani, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului 99/2006. La începutul lunii martie, BCR Banca pentru Locuințe și Raiffeisen Banca pentru Locuințe au obținut sentințe favorabile la Curtea de Apel București, de anulare a unor decizii ale Curții de Conturi, care în urma unor controale din 2015 a ajuns la concluzia că prima de stat s-ar fi acordat ilegal. Dincolo de deciziile instanțelor privind rapoartele Curții de Conturi, cele două bănci românești pentru locuințe din România speră ca Parlamentul să adopte cât mai repede modificările legislative care ar permite continuarea sistemului copiat după model german. Băncile nu mai primesc depozite noi de la clienți în sistemul de economisire-creditare de circa un an, după ce inspectorii Curții de Conturi au ajuns la concluzia, după un control desfășurat în 2015, că unele prime plătite de stat nu au fost folosite în mod legal. În 2015, două echipe diferite ale Curții de Conturi au făcut controale la cele două bănci pentru locuințe de pe piață, iar concluziile lor au fost incluse într-un raport al instituției. Potrivit raportului, “s-a constatat acordarea nelegală a primei de stat pentru clienți persoane fizice - copii minori (cu vârsta sub 18 ani) care nu erau îndreptățiți să primească această primă de stat, prin acordarea de contracte de economisire-creditare cu părinții acestora în calitate de reprezentanți legali”. Reprezentanții băncilor pentru locuințe se apără făcând referire la OUG 99/2006, care stă la baza sistemului de economisire-creditare din România, și care prevede, la articolul 311, că “fiecare client, persoană fizică cu cetățenia română și cu domiciliul stabil în România, beneficiază de o primă de stat pentru depunerile anuale efectuate în baza unui contract de economisire-creditare încheiat cu o bancă de economisire și creditare în domeniul locativ”. De altfel, deciziile Curții de Conturi au fost contestate în instanță și s-a obținut chiar suspendarea efectelor lor, însă au provocat o nesiguranță în piață, iar efectul a fost blocarea sistemului începând din martie 2016.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.