Economic

Românii au tranzacționat în primele cinci luni 234.500 de proprietățI imobiliare

Ziarul de Vrancea
14 iun 2017 780 vizualizări

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București (26.673), Cluj (15.646) și Ilfov (13.320)

Numărul de tranzacții imobiliare înregistrate în România, în primele cinci luni ale acestui an, a ajuns la 234.525 de vânzări, mai puține cu 37,6% față de aceeși perioadă din 2016 deoarece numărul tranzacțiilor nu mai cuprinde orice schimbare a dreptului de proprietate, ci din 2017 sunt luate în calcul doar tranzacțiile de tip vânzare-cumpărare, reiese din datele transmise miercuri de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). „Aplicația care gestionează sistemul integrat de cadastru și carte funciară a fost îmbunătățită la finalul anului 2016. Astfel, în prezent, rapoartele generate de aplicația informatică sunt prezentate detaliat - de exemplu, până în 2016, numărul tranzacțiilor cuprindea orice schimbare a dreptului de proprietate: vânzare, donație, executare silită etc., în timp ce, din 2017, a fost păstrată definiția de tranzacție doar pentru operațiunile de larg interes, respectiv cele de vânzare-cumpărare”, se arată în comunicatul transmis de ANCPI. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în primele cinci luni ale anului 2017, în București (26.673), Cluj (15.646) și Ilfov (13.320). Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Sălaj (1.566), Gorj (1.812) și Caraș-Severin (1.815). În luna mai, cele mai multe imobile au fost vândute în București (6.946). Numărul ipotecilor, la nivel național, în primele cinci luni din 2017, a fost de 88.532. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București (18.102), Ilfov (6.240) și Cluj (5.737). La polul opus se află județele Covasna (448), Gorj (369) și Sălaj (345). Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în primele cinci luni ale acestui an sunt Timiș (3.676), Dolj (3.102) și Arad (2.885).


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.