Economic

România, printre țările din UE cu cel mai mic număr de cititori de cărți

Ziarul de Vrancea
22 apr 2018 1188 vizualizări

România, printre țările din UE cu cel mai mic număr de cititori de cărți

România se numără printre țările din Uniunea Europeană cu cel mai mic număr de cititori de cărți, iar românii cheltuie sub 1% din bugetul familiei pe cărți, ziare și produse de papetărie, potrivit datelor comunicate luni de Eurostat - biroul de statistică al Comisiei Europene. Studiul a fost făcut public luni, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor. Potrivit acestui studiu, în 2016, la nivelul Uniunii Europene s-au cheltuit pe cărți, ziare și produse de papetărie peste 90 de miliarde de euro, adică, în medie, 1,1% din bugetul gospodăriilor - aproximativ 200 de euro pe cap de locuitor. Această sumă reprezintă dublul celei alocate pachetelor turistice, dar mai puțin de jumătate din bugetul alocat activităților culturale și recreative. Sumele alocate cărților, ziarelor și produselor de papetărie sunt în declin. În 1995, 1,8% din bugetul familiei era alocat acestora, față de 1,1% în 2016. Cei mai "cheltuitori" sunt slovacii (2,1% în 2016), urmați de germani (1,6%) și polonezi (1,4%), iar cele mai mici sume sunt alocate în Bulgaria și Grecia (0,6%), Cehia, Spania și Malta (0,7%). Un studiu realizat în 15 țări UE între anii 2008 - 2015 arată că locuitorii lor citesc cărți zilnic, în medie, între două minute și 13 minute. Astfel, francezii citesc, în medie, două minute pe zi, italienii, austriecii și românii - cinci minute, estonienii - 13 minute, finlandezii și polonezii - 12 minute, maghiarii - 10 minute. La studiu au participat persoane cu vârste cuprinse între 20 și 74 de ani. Totodată, Finlanda se laudă cu cel mai mare număr de cititori - 16,8%, urmată fiind de Polonia (16,4%), Estonia (15%), Grecia și Luxemburg (11,9%). La capătul opus al topului se situează Franța (2,6%), România (6,2%), Austria (7,2%) și Belgia (7,9%). În toate țările, numărul femeilor care au spus că citesc cărți a fost mai mare decât cel al bărbaților. Pasionații de literatură din întreaga lume sărbătoresc în fiecare an Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, un eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovării lecturii, publicării cărților și a drepturilor de autor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.