Economic

Rezultatele acțiunilor de control fiscal din primele 5 luni ale anului de la nivelul judeţului Vrancea

Ziarul de Vrancea
21 iun 2022 878 vizualizări

În primele 5 luni ale anului 2022 la nivelul structurii de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea au fost desfăşurate acţiuni de control prin care s-a urmărit: verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale; corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili; respectarea prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile; verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere; stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată

Acţiunile desfăşurate  au vizat prioritar  contribuabilii cu potenţial de evaziune şi fraudă fiscală ridicat, selectaţi în baza analizei de risc.

Prin activităţile pe care le-au desfăşurat cu scopul creșterii gradului de conformare voluntară, atât la declarare, cât și la plată, mizând pe spiritul de responsabilitate civică al contribuabililor, dar și pe campanii de informare cu privire la procedurile de declarare a veniturilor și de plată a taxelor și impozitelor şi printr-o mai bună selecţie a contribuabililor, activitatea de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea a înregistrat următoarele rezultate:  

Au fost desfăşurate un număr de  233  acţiuni de control din care 150 la contribuabili persoane juridice şi 83 la persoane fizice. Sumele atrase suplimentar la bugetul general consolidat urmare inspecţiilor fiscale au fost de 17,14 milioane lei din care : 

De asemenea, a fost diminuată pierderea fiscală la 6 agenţi economici cu valoarea de 1,99 milioane lei.

În structura sumele atrase suplimentar la bugetul general consolidat, se prezintă astfel:

În urma acţiunilor de control efectuate au fost instituite 14 măsuri asiguratorii în valoare de 2,45 milioane lei atunci când s-a considerat că există pericolul ca agentul economic să se sustragă, să îşi ascundă, ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

 

Compartiment de comunicare


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.