Economic

Reducerea timpului de lucru cu 50% și recuperarea îndemnizației de la AJOFM până la 75% din salariu

Ziarul de Vrancea
19 nov 2020 3379 vizualizări
Expert  contabil și consultant fiscal – Ec. Lupu Mirela conduce cabinetul de contabilitate Consadvice Account SRL Focșani, Str Tinereții nr 3 și oferă consultanță fiscală și financiară cu programare  la  mirela@contabilitatefocsani.ro.
Expert  contabil și consultant fiscal – Ec. Lupu Mirela conduce cabinetul de contabilitate Consadvice Account SRL Focșani, Str Tinereții nr 3 și oferă consultanță fiscală și financiară cu programare  la  mirela@contabilitatefocsani.ro.
În data de 10 august 2020 s-a publicat în Monitorul Oficial - OUG 132/2020. 

Actul normativ vine în scopul limitării  efectelor crizei COVID-19 asupra sănătății și economiei prin  adoptarea unor măsuri economice de redresare și de creștere a încrederii populației precum și pentru asigurarea unei surse de venit salariaților.

Conf art 1 alin 1)-4) prin derogare de la Codul muncii, se prevede că, în cazul reducerii temporare a activității determinate de instituirea stării de urgență/alertă/asediu, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă a salariaților cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, cu obligația informării și consultării sindicatului/a reprezentanților salariaților sau a salariaților, anterior comunicării deciziei salariatului.

Conf alin 2) reducerea timpului de munca in condițiile prevăzute la alin. (1) se stabilește prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puțin 5 zile lucrătoare consecutive, angajatorul având obligația de stabilire a programului de muncă pentru întreaga lună. Reducerea timpului de munca se aplică și în cazul programului de muncă in ture, precum și în cazul programului de muncă inegal.

Decizia angajatorului privind reducerea timpului de munca, programul de lucru, modul de repartizare a acestuia pe zile și drepturile salariale aferente se comunică salariatului cu cel puțin 5 zile inainte de aplicarea efectivă a măsurii și se transmite în registrul general de evidență a salariaților (REVISAL)  cel târziu în ziua anterioară producerii acesteia.

Pe durata reducerii timpului de munca în condițiile prevăzute la alin. (1) salariații afectați de măsură beneficiază de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut in contractul individual de munca și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de munca, în completarea drepturilor salariale cuvenite, calculate la timpul efectiv lucrat.

Indemnizația este suportată de angajator și se achită la data plății salariului aferent lunii respective, urmând a se deconta din bugetul asigurărilor pentru șomaj după îndeplinirea de către angajator a obligațiilor declarative și de plată aferente contribuțiilor din perioada pentru care se face solicitarea

Sumele se recupereaza prin depunerea documentatiei solicitate la Ajofm pe situl: www.aici.gov.ro

IMPORTANT!

În situația în care angajatorul nu recuperează indemnizația de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, acesta nu are dreptul de a o recupera de la salariat.

Indemnizația este un venit salarial și este supus impozitării și plății contribuțiilor.

INTERDICȚII:

-se  interzice angajarea de personal pentru prestarea unor activități identice sau similare cu cele prestate de către salariații al căror timp de muncă a fost redus, precum și subcontractarea de activități desfășurate de salariații al căror timp de muncă a fost redus. 

-salariații  beneficiază de toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă, proporțional cu timpul efectiv lucrat.

-salariații afectați de această măsură nu pot efectua muncă suplimentară la același angajator;

-salariaților afectați nu le poate fi redus programul de lucru de la cinci zile la patru zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, pe perioade care depășesc 30 de zile lucrătoare, conform Codului  muncii;

-în lunile în care se aplică reducerea timpului de muncă, angajatorul nu poate iniția concedieri colective;

angajatorii nu pot acorda bonusuri și alte adaosuri la salariul de bază pentru structura de management în cursul perioadei de aplicare a măsurii, acestea putând fi acordate doar după f-inalizarea perioadei de aplicare a măsurii.

CONDIȚII PENTRU A BENEFICIA DE INDEMNIZAȚIE!

Angajatorii pot  dispune de măsura reducerii timpului de muncă în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2) și pot solicita decontarea indemnizației dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a) măsura afectează cel puțin 10% din numărul de salariați ai unității;

b) reducerea activității este justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară aplicării măsurii prevăzute la alin. (1) sau, cel mult, din luna dinaintea lunii anterioare acesteia cu cel puțin 10% față de luna similară din anul anterior. 

În loc de concluzii,

Recomand angajatorilor să fie prudenți, să verifice cu mare atenție dacă se încadrează pentru recuperarea indemnizațiilor pentru a nu ajunge în situația să achite aceste sume salariaților și să fie în imposibilitatea recuperării lor. 

Dacă îndeplinesc condițiile să fie atenți să nu omită etapele înregistrării diminuării timpului de lucru, respectiv, emiterea deciziei cu 5 zile anterior producerii efectelor ordonanței și transmiterea in programul Revisal cu cel puțin 1 zi anterioară.

Articolul este  redactat de expert  contabil și consultant fiscal – Ec. Lupu Mirela. 

Conduce cabinetul de contabilitate Consadvice Account SRL Focșani, Str Tinereții nr 3  și oferă consultanță fiscală și financiară cu programare  la  mirela@contabilitatefocsani.ro.

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.