Economic

Reclamele la jocuri de noroc ar putea fi interzise în România în anul 2023

Ziarul de Vrancea
16 dec 2022 1043 vizualizări

Un proiect legislativ care vizează interzicerea oricărei forme de comunicare comercială audiovizuală sau de publicitate pentru jocuri de noroc este susținut de reprezentanți ai tuturor partidelor parlamentare; un altul vizează interzicerea reclamelor stradale.

În România există în jur de 15.000 de unități în care pot fi practicate jocuri de cazinou sau pariuri sportive, adică aproape dublu față de numărul farmaciilor (8.000), însă puțin sub numărul lăcașurilor de cult (18.300), informează Top-Cazinouri-Online.ro.

Inițiatorii acestui proiect de lege consideră că promovarea agresivă a industriei de jocuri de noroc, care a acaparat atât pauzele comerciale ale programelor de radio și televiziune, cât și spațiile publicitare stradale, poate afecta în mod negativ tinerii, care sunt predispuși la adoptarea unor comportamente dăunătoare sănătății și vieții sociale.

Inițiativa a venit ca o consecință a faptului că aceste activități favorizează apariția dependenței și pentru că adicția față de jocurile de noroc a fost introdusă în categoria tulburărilor mentale grave de către specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Potrivit OMS, „tulburarea jocurilor de noroc este caracterizată printr-un tipar de comportament persistent sau recurent al jocurilor de noroc și constă în controlul redus asupra jocurilor de noroc, acordarea unei priorități jocurilor de noroc, în defavoarea altor interese de viață și activități și continuarea practicării activității, în ciuda apariției unor consecințe negative.”

Inițiatorii acestei propuneri nu cred că reglementările actuale reflectă nivelul de protecție pe care statul ar trebui să îl asigure categoriilor vulnerabile. Prin urmare, inițiativa legislativă propune modificarea a două legi: Legea 148/2000 privind publicitatea și Legea 504/2002 a audiovizualului.

La Legea 148/2000 ar urma să fie adăugată următoarea prevedere: „Reclama și publicitatea stradală sau orice alte activități de marketing pentru jocurile de noroc în spații publice deschise, pe panouri publicitare, clădiri, copertine sau orice alte tipuri de afișaj, sunt interzise. Este interzisă și publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conțin informații cu privire la un joc de noroc pentru un număr nelimitat de persoane”.

În plus, Legea 504/2002 va stabili că „orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru cazinouri, jocuri de noroc sau pariuri este interzisă”.

După ce aceste amendamente vor intra în vigoare, încălcarea noilor prevederi ar urma să fie sancționate cu amenzi de la 10.000 la 50.000 RON în cazul încălcării legii 148/2000, respectiv amenzi de la 10.000 la 200.000 RON în cazul încălcării legii 504/2002.

În acest an, industria de jocuri de noroc din România a fost clătinată de consecințele inflației și de zvonurile cu privire la modificarea pragurilor de impozitare ale câștigurilor. Dacă inițial se vorbea de un impozit minim de 40%, ulterior s-a ajuns la o formulă cu un prag minim care presupune un impozit de 3%. Ulterior, s-a modificat și legea privind impozitarea păcănelelor din unitățile terestre: înainte, câștigurile de până la 66.750 RON nu erau impozitate, însă acum pragul a fost coborât la 1.000 RON. Specialiștii se așteaptă ca legislația pariurilor să mai sufere modificări și în următorul an, întrucât se dorește conturarea unei strategii similare la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.