Economic

Ratele la creditele ipotecare în lei ar putea urca cu aproape 10%

Ziarul de Vrancea
25 oct 2017 597 vizualizări

Rata la un credit de 270.000 de lei pe 25 de ani, care acum este de 1.552 de lei, poate urca până la 1.699 lei în cazul în care Robor la trei luni ajunge la 2,5%

Rata medie la un credit ipotecar cu o dobândă variabilă, calculată în funcție de Robor la 3 luni, va crește cu 9,5% față de octombrie, dacă indicatorul atinge nivelul de 2,5%, potrivit datelor trimise de platforma online Vreaucredit.ro, la solicitarea News.ro. Calculele sunt făcute pentru un credit ipotecar cu o dobânda variabială de 4.83%, calculată în funcție de Robor la 3 luni (ROBOR 3M Â 3.25%), iar valoarea Robor 3M luată în calcul pentru luna octombrie este de 1,58%, valoare din ultima zi lucrătoare a lunii septembrie. Astfel, pentru o sumă împrumutată de 270.000 lei pe o perioadă de 25 ani (300 luni), la o dobândă Anual Efectivă (DAE) de 4,99%, un cost inițial estimat de 1.350 lei (analiză dosar și evaluare ipotecă), clientul plătește în prezent o rată medie lunară de 1.552 lei, potrivit Vreaucredit.ro. Costul total al creditului s-ar ridica astfel la 466.883 lei. În cazul în care Roborul la 3 luni va ajunge la 2%, dacă marja băncii va rămâne aceeași, DAE va atinge nivelul de 5,43%, iar rata lunară va crește cu 4,3%, până la 1.618 lei. Costul total al creditului va ajunge la 486.744 lei. Dacă Robor la 3 luni ajunge la pragul de 2,5%, DAE ar atinge valoarea de 5,96%, iar rata ar crește cu 9,5%, la 1.699 lei. Cost total al creditului ar ajunge la 510.931 lei. La o valoare Robor 3M de 3%, DAE atinge pragul de 6,49%, iar rata medie lunara ar crește cu 14,8%, până la 1.781 lei. Totodată, cost total al creditului ar ajunge la 535.687 lei. Indicele Robor la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut până la nivelul de 1,88%, cel mai mare din noiembrie 2014 până în prezent, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR). Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Nivelul atins joi este cel mai mare din 4 noiembrie 2014 până în prezent, când a atins nivelul de 1,88%. Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%. Totodată, indicele Robor la 6 luni a crescut joi la 2,04%, cel mai mare nivel din 28 noiembrie 2014 (2,09%). ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară, iar creșterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.